x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Silvio Berlusconi a pus ochii pe un palat în Veneţia

Silvio Berlusconi a pus ochii pe un palat în Veneţia

17 Ian 2010   •   00:00

Premierul italian Silvio Berlusconi a făcut sâmbătă o vizită informală la Veneţia, unde a vizitat un palat din secolul al XIV-lea, pe care ar intenţiona să-l cumpere, conform informaţiilor vehiculate de presa italiană.



Berlusconi a ajuns în centrul istoric al Veneţiei, la Palatul Pisani Moretta, însoţit de fiica sa, Marina, de subsecretarul de stat Gianni Letta de preşedintele regiunii Veneto, Giancarlo Galan, relatează portalul de ştiri affaritaliani.it.


Vizita a durat aproape două ore, timp în care accesul turiştilor nu a fost permis în zona supravegheată de poliţişti şi carabinieri. Potrivit unor surse citate de ediţia electronică a cotidianului Corriere della Sera, Silvio Berlusconi ar fi interesat să achiziţioneze pentru familia sa celebrul palat, aflat în inima Veneţiei, pe Canal Grande.


Palatul Pisani Moretta a devenit cunoscut în întreaga lume datorită festivităţilor găzduite, precum exclusivistul bal mascat organizat cu ocazia Carnavalului de la Veneţia, precum şi apariţiilor în numeroase filme şi spoturi publicitare.

×
Subiecte în articol: externe