x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Siria revine în Liga Arabă, după 12 ani de suspendare

Siria revine în Liga Arabă, după 12 ani de suspendare

de Redacția Jurnalul    |    08 Mai 2023   •   11:00
Siria revine în Liga Arabă, după 12 ani de suspendare
Sursa foto: Hepta

Șefii diplomațiilor din statele Ligii Arabe au votat, duminică, pentru reprimirea Siriei în Liga Arabă, după 12 ani de excludere, scrie EFE.

"Reuniunea miniştrilor de externe arabi a fost de acord cu reprimirea Siriei în Liga Arabă", a anunțat Ahmed al-Sahaf, purtătorul de cuvând al diplomației irakiene.

"Avem responsabilitatea istorică de a fi alături de poporul sirian pentru a-l ajuta să întoarcă pagina tristă a istoriei sale", a spus și Sameh Shukri, ministrul de Externe al Egiptului, în deschiderea sesiunii de urgență, care a mai precizat însă că "executivul sirian are responsabilitatea de a ajunge la o soluţie politică întrucât  soluţia militară nu este reală".

Urmează ca Liga Arabă să decidă condițiile pentru reîntoarcerea Siriei. Se preconizează că acestea vor include primirea refugiaților sirieni, reactivarea comitetului ONU, consultarea opoziției la elaborarea unei noi constituții.

Legăturile diplomatice ale Siriei cu statele arabe a fost favorizată de cutremurul din februarie 2023, dar și de normalizarea legăturilor între Iran și Arabia Saudită. 

Cu toatea acestea, deși Qatarul a votat pentru reprimirea Siriei, a precizat că nu-și va normaliza relațiile cu Damascul.

Reprimarea sângeroasă a protestelor din 2011 împotriva administrației președintelui Bashar Al-Assad, urmate de război civil, au dus la ieșirea acestei țări din Liga Arabă. Circa 500.000 de oameni au murit și milioane de persoane au fugit din țară.

 

×
Subiecte în articol: siria liba araba Qatar