x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Migraţia în Europa este în creştere. Locurile de muncă rămân totuşi greu de găsit

Migraţia în Europa este în creştere. Locurile de muncă rămân totuşi greu de găsit

17 Iun 2013   •   12:55
Migraţia în Europa este în creştere. Locurile de muncă rămân totuşi greu de găsit
Sursa foto: Cornel Putan/Intact Images

Fluxurile migratoare din interiorul UE sunt din nou în creştere, după trei ani consecutivi de scădere datorată crizei, chiar dacă perspectivele de angajare s-au redus pentru străini, se arată într-un raport al OCDE, citat de agerpres.ro. Astfel, jumătate din imigranţii aflaţi în şomaj se află în căutarea unui loc de muncă de mai mult de 12 luni.

"Germania nu este capabilă să-şi ţină imigranţii pe termen lung", scrie şi Die Welt, analizând fenomenul. Doar un grec din doi şi o treime dintre spaniolii sosiţi în Germania în 2011 au rămas în această ţară mai mult de un an. Dintre italieni, doar 40% s-au stabilit pe termen lung în Germania, precizează ziarul.

Potrivit unui expert al OCDE, Germania ar trebui să primească mai bine imigranţii şi să actualizeze situaţia tuturor celor care sunt calificaţi, dar ale căror diplome nu corespund standardelor germane.

"Austria ar putea să-şi folosească mai bine imigranţii", scrie şi ziarul austriac Der Standard. O mai bună integrare pe piaţa forţei de muncă ar putea aduce statului 1,2 miliarde de euro, care ar trebui investiţi nu numai într-o formare mai bună a imigranţilor nou-sosiţi, dar, de asemenea, şi în cea a celor din a doua generaţie.

Fiicele imigranţilor provenind din fosta Iugoslavie au de două ori mai multe riscuri de a fi în şomaj decât fetele de aceeaşi vârstă ale familiilor care trăiesc în Austria de mai multe generaţii.

În schimb, Elveţia "profită de imigranţi", notează Neue Züricher Zeitung. Alături de Luxemburg, este chiar ţara din OCDE care trage cel mai bun profit de pe urma lor, şi acest lucru din trei motive, explică ziarul: în primul rând, rata imigranţilor este ridicată în raport cu numărul de cetăţeni elveţieni; în al doilea rând, imigranţii care sosesc în Elveţia au vârsta potrivită pentru a fi apţi muncă; şi în al treilea rând, cei care sunt cel mai bine calificaţi găsesc adesea un loc de muncă.

×