x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Soarta imigranţilor din Marea Britanie, tranşată azi

Soarta imigranţilor din Marea Britanie, tranşată azi

de Dan Radu Publicat la 18 Feb 2016 16:45 Modificat la 18 Feb 2016 16:45
Soarta imigranţilor din Marea Britanie, tranşată azi
YVES HERMAN/POOL/EPA
Renegocierea poziţiei Marii Britanii în Uniunea Europeană este subiectul summit-ului de la Bruxel- les care a începe în această seară. Marea Britanie cere introducerea unui me- canism de salvgardare care să-i permită, printre altele, să îngheţe ajutoarele sociale pentru imigranţi.

Deşi Comisia Europeană ajunsese, la începutul lunii, la un acord de principiu pentru reformele pe care Marea Britanie le-a cerut, Po- lonia, Slovacia, Cehia şi Ungaria au anunţat că se vor împotrivi schim-bărilor solicitate. Printre reformele pe care Marea Britanie le cere Uniunii Europene este acordul ca această ţară să poată îngheţa pe o durată de maximum patru ani acor-darea de prestaţii sociale pentru imigranţii veniţi din spaţiul UE. Polonia a solicitat ca o eventuală îngheţare a acordării de beneficii să nu afecteze cetăţenii non-bri-tanici din UE care deja se bucură de aceste drepturi. De asemenea, Cehia şi-a exprimat îngrijo-rarea că o astfel de măsură ar putea fi discriminatorie. Deşi premierul Marii Bri- tanii, David Cameron, anunţase ieri că este sigur că va obţine acordul Uniunii, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, anunţa că nu îi poate garanta acestuia parafarea unui acord. David Cameron a efectuat un turneu în ţările est-eu-ropene, înainte de acest summit, pentru a-şi susţine punctul de vedere. Premi-erul britanic a venit şi în România, dat fiind că o eventuală măsură a înghe-ţării acordării de prestaţii sociale ar afecta şi un număr însemnat de ro- mâni. „Nu am crezut că libertatea de mişcare va aduce atâţia oameni în Marea Britanie. Trebuie să rezolvăm presiunile care se exercită pe servi-ciile noastre publice”, a spus Cameron la Bucu-reşti. Cerinţele Marii Britanii au fost discutate şi de preşedintele Consi-liului European, Donald Tusk, cu preşedintele şi premi-erul României, la Bucureşti, zilele trecute. „Pentru România este important ca mecanismul de salvgardare să fie nediscrimina-toriu, să aibă un caracter excep-ţional şi cât mai limitat în timp”, i-a transmis lui Tusk preşedin-tele Iohannis.

Cameron vrea obţinerea reformelor din partea UE înainte de referendumul care va decide dacă Marea Britanie iese sau nu din Uniune.
David Cameron şi-a petrecut ziua de ieri negociind cu liderii europeni pentru a-şi consolida argumentele necesităţii reformei
 

×