x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sondaj de opinie: majoritatea britanicilor îi doresc pe românii şi bulgarii care vin să muncească

Sondaj de opinie: majoritatea britanicilor îi doresc pe românii şi bulgarii care vin să muncească

de Agerpres    |    29 Dec 2013   •   13:17
Sondaj de opinie: majoritatea britanicilor îi doresc pe românii şi bulgarii care vin să muncească

Majoritatea britanicilor sunt de acord ca românii şi bulgarii care doresc să muncească şi sunt gata să se integreze social să imigreze în Marea Britanie, conform unui sondaj realizat de Ipsos Mori, transmite duminică Novinite.

Începând de la 1 ianuarie 2014, restricţiile privind piaţa muncii din Marea Britanie sunt ridicate, iar cetăţenii români şi bulgari îşi pot căuta mai uşor de muncă în Regatul Unit.

O parte dintre politicienii britanici conservatori au avertizat cu privire la pericolul unui veritabil exod al imigranţilor din România şi Bulgaria care ar urma să ia cu asalt Marea Britanie şi să trăiască din ajutoare sociale, însă experţii sunt de părere că aceste temeri sunt nefondate.

Astfel, conform sondajului Ipsos Mori, majoritatea copleşitoare a britanicilor sunt gata să-i întâmpine cu braţele deschise pe imigranţii din România şi Bulgaria dacă aceştia vor fi dornici să se integreze şi să muncească din greu.

Sondajul realizat pentru think tank-ul British Future indică faptul că aproximativ 68% dintre britanici s-au declarat bucuroşi să-i primească pe imigranţii români şi bulgari în condiţiile în care aceştia vin pentru a se integra şi pentru a munci. Opinia pozitivă cu privire la imigranţii est-europeni care vor veni în Regatul Unit pentru a munci a fost mai puternică (72%) în cadrul segmentului de vârstă 35-44 de ani din eşantionul pe care a fost realizat sondajul.

Noul sondaj de opinie indică, de asemenea, că unul din patru britanici (24%) este de părere că restrângerea dreptului la liberă circulaţie al persoanelor, în condiţiile rămânerii Regatului Unit în Uniunea Europeană, ar trebui să fie o prioritate a guvernului de la Londra. O proporţie similară, 26%, au susţinut că ieşirea din UE ar trebui să fie o prioritate dacă nu se vor schimba regulile cu privire la imigranţi.

Aproape jumătate dintre participanţii la sondaj au susţinut că impunerea salariului minim pe economie reprezintă una dintre cele mai importante mijloace prin care patronatul poate fi oprit să renunţe la mâna de muncă britanică în favoarea imigranţilor plătiţi mai puţin.

Aproximativ un britanic din cinci (22%) crede în importanţa atenuării impactului imigraţional prin, spre exemplu, susţinerea zonelor puternic afectate.

Sondajul a mai arătat şi că, deşi există o majoritate semnificativă (63%) care susţine importanţa înăspririi condiţiilor de acordare a ajutoarelor sociale, doar 2% dintre britanicii intervievaţi au fost de părere că imigranţii din România şi Bulgaria nu trebuie acceptaţi sub nicio formă.

În schimb, 69% dintre britanicii intervievaţi au precizat că pentru a fi acceptaţi, românii şi bulgarii ar trebui ca în primul rând să înveţe limba engleză, în timp ce 64% au susţinut că imigranţii est-europeni trebuie să muncească legal şi să plătească taxele către statul britanic.

"Acest sondaj demonstrează că românii şi bulgarii care vor veni să muncească în Marea Britanie sunt bineveniţi; că munca şi nu solicitarea de ajutoare înainte de a contribui cu ceva este mai importantă pentru oameni decât rescrierea regulilor privind libera circulaţie sau ieşirea din Uniunea Europeană", a comentat Sunder Katwala, director al organizaţiei British Future.

×
Subiecte în articol: imigranti Marea Britanie sondaj de opinie