x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sora actriţei Nastassja Kinski îşi acuză tatăl că a violat-o în copilărie!

Sora actriţei Nastassja Kinski îşi acuză tatăl că a violat-o în copilărie!

09 Ian 2013   •   21:00
Sora actriţei Nastassja Kinski îşi acuză tatăl că a violat-o în copilărie!

Fiica cea mare a actorului Klaus Kinski (decedat în 1991) şi în acelaşi timp sora cunoscutei actriţe Nastassja Kinski, îşi acuză tatăl că a violat-o în copilărie.

Pola Kinski, ea însăşi actriţă, îşi acuză tatăl că ar fi agresat-o sexual preţ de mai mulţi ani, potrivit fragmentelor dintr-un interviu care urmează să apară joi în săptămânalul german Stern, citat de AFP.

Actriţa, în vârstă de 60 de ani, care este soră vitregă cu Nastassja Kinski, afirmă că tatăl său a abuzat-o încă de când ea avea numai 5 ani, iar abuzurile au continuat până când ea a împlinit vârsta de 19 ani. “Nu conta că mă apăram, că i-am spus că nu vreau, îi era indiferent”, subliniază ea în acest interviu.

Pola Kinski, actriţă de teatru renumită, înainte de a se consacra în filmele de televiziune, dezvăluie pentru prima oară lungul său calvar într-o carte care urmează să apară în curând în Germania, “Kindermund”.

Ea afirmă că a scris această carte ca răspuns la actualul cult al cărui obiect  îl constituie tatăl lui, care este prezentat drept un actor genial, mai ales pentru rolurile sale de psihopat. “Nu mai suportam să aud:'Tatăl tău? Genial! Un geniu! L-am iubit întotdeauna!'”, mărturiseşte Pola Kinski, care adaugă că de la moartea acestuia “această adoraţie merge din rău în mai rău”.

Pola Kinski, care afirmă că a trăit toată copilăria cu teama permanentă de exploziile de violenţă ale tatălui său, explică şi că niciodată nu l-a putut vedea pe acesta drept un actor. “Când l-am văzut în filme, mi se părea că este exact ca acasă”, afirmă ea. “De fapt, a abuzat de toată lumea. Nu a respectat niciodată pe nimeni”, a adăugat ea.

Klaus Kinski, care a murit în Statele Unite la vârsta de 65 de ani, a fost unul dintre actorii preferaţi ai regizorului Werner Herzog, reaminteşte AFP. Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din “Nosferatu, fantoma nopţii”, dar celebru este şi “Woyzeck”. El a avut trei copii – toţi trei deveniţi actori – din trei căsătorii diferite, unul dintre aceştia fiind Nastassja Kinski, cunoscută mai ales pentru rolurile sale din “Tess” şi “Paris Texas”.

×