x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spania se afundă în criză, dar Las Vegas Sands construieşte un complex de cazinouri lângă Madrid!

Spania se afundă în criză, dar Las Vegas Sands construieşte un complex de cazinouri lângă Madrid!

de Marina Constantinoiu    |    08 Feb 2013   •   16:11
Spania se afundă în criză, dar Las Vegas Sands construieşte un complex de cazinouri lângă Madrid!

Grupul american Las Vegas Sands al miliardarului Sheldon Adelson a confirmat, vineri, construirea unui complex de cazinouri gigantic în apropiere de Madrid, după şase ani de când a anunţat acest proiect care ar fi trebuit să creeze până la 200.000 de locuri de muncă.

Complexul va fi construit la Alcorcon, la periferia Madridului, “pe o suprafaţă de 750 de hectare”, a declarat şeful Guvernului regional, Ignacio Gonzalez, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi un reprezentant al grupului Las Vegas Sands. Gonzalez a precizat că se speră că piatra de temelie va fi pusă la sfârşitul anului.

“Este investiţia cea mai importantă care se va face în Spania în următorii ani”, a spus Gonzalez, confirmând că legislaţia regiunii a fost modificată pentru a putea accepta proiectul. El a confirmat că prima fază a proiectului, care are trei etape, va fi finanţată în proporţie de 35% de Las Vegas Sands şi că licitaţia va fi lansată în aprilie.

Maganatul cazinourilor americane, Sheldon Adelson, a declarat la 8 septembrie că a ales Madridul mai degrabă decât Barcelona pentru a construi complexul cu 12 hoteluri, nouă teatre, trei terenuri de golf şi săli de congrese, care va crea până la 200.000 de locuri de muncă în următorii 10-15 ani.

Puternic susţinut de Partidul Popular de dreapta, la putere la Madrid ca şi în ţară, dar şi de organizaţiile patronale, proiectul a fost denunţat de opoziţia de stânga şi de mai multe asociaţii care îi critică opacitatea. Oponenţii lui afirmă că proiectul este o escrocherie şi denunţă modificarea legislaţiei care va crea, potrivit lor, “un paradis fiscal” care va favoriza spălarea de bani.


×
Subiecte în articol: Spania las vegas cazinouri complex