x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spaţiul, ultima frontieră a Uniunii Europene

Spaţiul, ultima frontieră a Uniunii Europene

19 Mai 2014   •   16:57
Spaţiul, ultima frontieră a Uniunii Europene

Între Brazilia şi Surinam se situează portalul Europei către galaxie: Guyana Franceză. Chiar dacă se află la marginea pădurii tropicale, este teritoriu francez, face parte din Uniunea Europeană şi foloseşte moneda euro. Acum peste 50 de ani, la Kourou a fost înfiinţat un centru spaţial. Graţie faptului că se află aproape de ecuator, rachetele lansate de aici beneficiază de o viteză suplimentară de 460 de metri pe secundă atunci când sunt orientate către est.

Centrul spaţial din Kourou, Guyana, se află la 7.300 de kilometri de Bruxelles şi reprezintă o fereastră către spaţiu. Cu mai multe lansări pe an, oraşul depinde de activităţile legate de spaţiu. Tehnicieni din întreaga lume vin la Kourou, în funcţie de provenienţa sateliţilor de comunicaţii destinaţi, ca să sfideze gravitatea la bordul rachetei europene Ariane.

“Aici poţi da peste germani, italieni sau spanioli”, explică Emmanuel Toko, directorul general al clubului pentru presă din Kourou, citat de site-ul Parlamentului European. Datorită centrului spaţial, Kourou arată ca un oraş european tipic. “Ne considerăm indigeni amazonieni, francezi şi nu în ultimul rând europeni. Tinerii înţeleg şi simt acest lucru astăzi. Şi atunci când te simţi european, nu ai nici un motiv să nu poţi cuceri lumea”, a subliniat el pentru sursa citată.

În ultimii trei ani, centrul a lucrat şi cu rachete ruseşti (Soiuz) şi italiene (Vega), lucru ce consolidează prezenţa Europei. Proiectele sunt numeroase. “Ne temeam că, având un singur lansator, dezvoltarea spaţială va lua sfârşit”, a comentat Jacquy Pierre-Marie, vicepreşedintele Camerei de Industrie şi Comerţ din Guyana, responsabil cu relaţiile internaţionale. “Astăzi, putem fi mult mai optimişti, deoarece avem trei lansatoare”, a adăugat el.

Sateliţii Galileo, dezvoltaţi în cadrul unui program european de 5 miliarde de euro, sunt lansaţi tot de la Kourou. Programul va permite Europei să aibă propriul sistem de navigaţie prin satelit şi să nu mai depindă de GPS (sistemul american). Cu 28 de sateliţi programaţi pentru lansare, noul sistem va oferi poziţionarea la metru. Alte planuri europene, precum Copernicus, includ monitorizarea deşeurilor spaţiale, ameliorarea prognozelor meteo şi monitorizarea mediului. Satelitul Sentinel-1A, ultimul lansat pe orbită, poate vedea Pământul şi ziua şi noaptea şi, în ciuda prezenţei norilor, poate oferi informaţii despre fenomene meteo extreme şi chestiuni de securitate.

“Nimic nu ar fi la fel fără această activitate europeană”, spune domnul Pierre-Marie. “Sunt companii puternice şi solide, care investesc şi creează locuri de muncă la nivel local, permiţând afacerilor locale să rămână pe piaţă”.

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) se bucură că are baza de lansare în Guyana Franceză şi nu numai pentru raţiuni practice. “Dintr-o perspectivă simbolică, pentru noi este foarte important că am pus piciorul pe pământ sud-american”, explică Fernando Doblas, şeful comunicării la ESA. “Când ne uităm de sus, din mijlocul stelelor, nu vedem graniţele, aşa-i?”, a adăugat dumnealui.


×
Subiecte în articol: uniunea europeana