x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spionii germani acţionează în largul coastelor siriene şi ajută rebelii cu informaţii, susţine Bild am Sonntag

Spionii germani acţionează în largul coastelor siriene şi ajută rebelii cu informaţii, susţine Bild am Sonntag

de Istvan Deak    |    19 Aug 2012   •   18:40

Mai multi spioni germani se afla in largul coastelor siriene si transmit informatii in vederea sprijinirii rebelilor sirieni in lupta lor contra presedintelui Bashar al-Assad, relateaza editia duminicala a cotidianului Bild din Germania, Bild am Sonntag.

Mana in mana cu britanicii si americanii
Agenti ai Serviciului Federal de Informatii (BND) opereaza de la bordul unor vapoare stationate in largul coastelor siriene. Ei dispun de tehnologie de ultima ora, care le permite observarea miscarilor de trupe pana la 600 de kilometri in interiorul granitelor siriene, precizeaza sursa citata. Informatiile pe care le culeg din teren le transmit unor ofiteri americani si britanici, care ulterior le furnizeaza informatii rebelilor sirieni. De altfel, publicatia britanica Sunday Times scrie ca serviciile secrete britanice au ajutat rebelii sirieni sa lanseze mai multe atacuri reusite impotriva fortelor regimului Assad, potrivit unui oficial al opozitiei.

Premiera
Aceasta este prima data cand este dezvaluit rolul ascuns al serviciilor secrete britanice in revolta impotriva regimului sirian, care a izbucnit in martie 2011. Publicatia citeaza un oficial care afirma ca autoritatile britanice "sunt la curent si aproba suta la suta" informatiile secrete care sunt transmise de la bazele lor militare cipriote, trecand prin Turcia catre trupele rebele ale Armatei Siriene Libere (ASL).

Informatiile cele mai pretioase pana in prezent se refera la miscarile de trupe loiale presedintelui Bashar al-Assad in directia orasului Alep, controlat partial de rebeli.

Potrivit declaratiilor unui oficial american, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, "niciun alt serviciu de informatii occidental nu are atatea surse bune in Siria precum BND din Germania", adauga Bild am Sonntag.

"Misiune in desfasurare"
Un purtator de cuvant al Ministerului german al Apararii a declarat pentru France Presse ca este "corect sa se spuna ca o nava germana efectueaza actualmente o operatiune in regiune, care va dura mai multe luni", dar a negat ca este vorba despre "o nava-spion", contrar informatiilor care au aparut in presa germana. Purtatorul de cuvant a precizat ca nu se dau detalii operationale privind misiuni in curs.

Agentii germani sunt activi in conflictul sirian si din baza NATO din orasul turc Adana, potrivit Bild. "Putem fi mandri de contributia semnificativa pe care o aducem la indepartarea de la putere a regimului lui Assad", a declarat un oficial al BND pentru Bild am Sonntag.

Berlinul insista asupra faptului ca o interventie militara nu este solutia pentru a rezolva conflictul sirian, dar ministrul german al Apararii Thomas de Maiziere a declarat recent ca Germania va oferi ajutor altfel, oferind sustinere umanitara si logistica.

Bashar al-Assad a aparut la rugaciune
Presedintele sirian Bashar al-Assad a efectuat duminica rugaciunea de Aid el-Fitr care marcheaza incheierea Ramadanului intr-o moschee din Damasc, inconjurat de oficiali de rang inalt ai partidului Baas si ai Guvernului, potrivit imaginilor transmise de televiziunea oficiala, relateaza AFP. In imagini, Assad apare asezat pe jos in moscheea al-Hamad, in cartierul de lux Mouhajirine (nord), in prezenta premierului Wael al-Halaqi, numit recent in aceasta functie, a lui Mohamed Said Bkitan, secretar general adjunct al Baas, si a presedintelui Parlamentului Jihad Lahham.

Imbracat intr-un costum sobru, camasa alba si cravata gri, Assad a aparut pentru prima data in public de la atentatul in care au murit patru oficiali de rang inalt din cadrul serviciilor de securitate la 19 iulie. De atunci, televiziunea a prezentat de mai multe ori imagini cu presedintele primind diverse personalitati, dar aceasta este prima data cand este vazut in afara palatului sau. Intr-un discurs, imamul Mohamed Kheir Ghantous a ales o sura din Coran care afirma ca dupa lucrurile rele vin si cele bune. El a subliniat, de asemenea, ca "Siria va triumfa in fata complotului americano-occidental sustinut de wahhabiti si takfiri" (extremisti religiosi sunniti).

"Razboi civil deja"
In schimb, noul mediator international pentru Siria, Lakhdar Brahimi, a afirmat duminica intr-un interviu pentru postul de televiziune France24 ca in Siria nu se mai pune problema evitarii razboiului civil, ci cea a opririi lui. "Un razboi civil este forma de conflict cea mai cruda, cand un vecin isi ucide vecinul si uneori fratele, este cel mai rau dintre conflicte", a declarat Brahimi, care a adaugat ca "sunt multi oameni care spun ca trebuie evitat razboiul civil in Siria", dar el crede ca acum se desfasoara deja un razboi civil in Siria, si lucrurile nu vor fi simple. "In Siria, schimbarea este inevitabila, o schimbare serioasa, o schimbare fundamentala, nu una cosmetica. Trebuie ca aspiratiile poporului sirian sa fie satisfacute", a mai declarat Brahimi, fara a preciza daca plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad este necesara. Opozitia siriana l-a criticat pe Brahimi pentru faptul ca nu a cerut in mod explicit plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Revolta populara care este in desfasurare in Siria de 17 luni s-a soldat cu moartea a peste 21.000 de persoane, potrivit unei organizatii siriene neguvernamentale. (deak.istvan@jurnalul.ro)

×