x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Spitalul din Mariupol a fost bombardat. Zelensky: Copii sub ruine

Spitalul din Mariupol a fost bombardat. Zelensky: Copii sub ruine

09 Mar 2022   •   17:56
Spitalul din Mariupol a fost bombardat. Zelensky: Copii sub ruine
Sursa foto: Președinția Ucrainei

Sunt copii prinși sub ruinele spitalului din Mariupol, spune președintele ucrainian Volodimir Zelensky, miercuri, după ce orașul din sudul țării a fost distrus de bombardamentele rusești.

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a spus, miercuri, că un spital pentru copii din orașul port din sudul țării a fost distrus în întregime de bombardamentele rusești, scrie Sky News.

El a afirmat că sunt copii prinși sub dărâmături și a distribuit un videoclip sfâșietor care ilustrează amploarea distrugerilor.

„Cât timp va mai fi lumea complice la ignorarea terorii?", a spus el. „Închideți cerul chiar acum! Opriți crimele!", cere Zelensky.

„Aveți putere, dar se pare că vă pierdeți umanitatea”, mai spune președintele ucrainean.

Anterior, viceprimarul din Mariupol a afirmat că 1.200 de persoane au murit în oraș.

×