Bilanţul victimelor în rândurile protestatarilor din capitala Sanaa a ajuns la 52 de morţi şi sute de răniţi, după ce vineri forţele de ordine au deschis focul de pe clădirile din jurul pieţii în care se aflau manifestanţii.
Tot vineri seară, potrivit Associated Press, preşedintele Ali Abdallah Saleh, aflat în funcţie de 32 de ani a decretat starea de urgenţă în Yemen.
De la începutul manifestaţiilor, din ianuarie, peste 200 de persoane şi-au pierdut viaţa în Yemen, o ţară extrem de săracă, în care aproape jumătate dintre locuitori câştigă ecgivalentul a doi dolari zilnic.
Citește pe Antena3.ro