Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică pentru a continua procesul de integrare europeană, a declarat sâmbătă, la Chişinău, comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Stefan Fule a lăsat să se înţeleagă că, în pofida crizei politice de la Chişinău, Republica Moldova mai are şanse să rămână 'o poveste de succes' a programului european 'Parteneriatul Estic şi a menţionat necesitatea identificării unei soluţii pentru depăşirea crizei politice.
Comisarul european s-a referit şi la unele legi controversate votate recent în parlamentul de la Chişinău, menţionând faptul că instituţiile statului trebuie să fie independente de factorul politic.