x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

06 Dec 2008   •   00:00

INFRACTORI IRLANDEZI, ANTRENAŢI DE EX-MEMBRI AI FORŢELOR SPECIALE DIN EST
O grupare suspectată de comiterea unor răpiri şi jafuri armate în Dublin probabil a fost antrenată de foşti membri ai forţelor speciale din state est-europene, inclusiv din România, a relatat publicaţia Herald, în ediţia electronică. Gruparea irlandeză este suspectată de răpiri şi jafuri, inclusiv prin luarea de ostatici. Există informaţii că suspecţii ar fi fost antrenaţi de foşti membri ai forţelor speciale din Croaţia, Serbia, Slovacia şi, posibil, România.
   



BELGIA PRELUNGEŞTE RESTRICTŢIILE IMPUSE ROMÂNILOR
Guvernul federal belgian a decis vineri prelungirea cu trei ani, până la 31 decembrie 2009, a restricţiilor pe piaţa muncii impuse cetăţenilor din România şi Bulgaria, a informat Mediafax. Belgia a fost una dintre ţările UE care au impus restrictţii de doi ani pe piaţa muncii cetăţenilor din România şi Bulgaria, la data aderării celor două - 1 ianuarie 2007. Românii au în prezent nevoie de un permis de muncă pentru a putea lucra legal în Belgia.

ROMÂNIA, ACUZATĂ CĂ NU OFERĂ DETALII DESPRE INFRACTORI.
Mii de infractori străini s-ar putea afla în Marea Britanie fără ca autorităţile să aibă informaţii despre antecedentele lor, întrucât jumătate dintre statele membre UE, inclusiv România, nu pot oferi detalii în acest sens, a relatat Daily Telegraph în ediţia online. Din acelaşi motiv, antecedentele a numeroşi britanici care au comis infracţiuni în străinătate ar putea să fie ţinute secrete. Unele state est-europene membre UE, printre care şi România, nu dispun de sisteme eficiente pentru a furniza date precise.

EULEX, LANSATĂ LA 9 DECEMBRIE
Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă şi de securitate comună, Javier Solana, a confirmat vineri, la Bruxelles, că Misiunea UE de Poliţie şi Justiţie în Kosovo /EULEX/ va fi lansată pe 9 decembrie, au relatat Reuters şi France Presse. Condusă de un fost comandant al trupelor NATO în Kosovo, generalul francez Yves de Kermabon, EULEX are 1.900 de poliţişti, jurişti şi specialişti europeni în domeniul vamal, la care se vor adăuga 1.100 de agenţi locali. Desfăşurarea EULEX a fost amânată ca urmare a opoziţiei manifestate de sârbii din Kosovo şi de autorităţile de la Belgrad.

FRATELE VITREG AL LUI OBAMA, LA TV CHINEZĂ.
Fratele vitreg al preşedintelui-ales al SUA, Barack Obama, a apărut într-un reportaj al televiziunii chineze despre arta caligrafiei, a relatat Daily Telegraph în ediţia electronică. Mark Ndesandjo, fiul celei de-a treia soţii a tatălui lui Barack Obama, locuieşte în oraşul chinez Shenzhen, unde are o companie IT, şi este căsătorit cu o chinezoaică din provincia Henan. Televiziunea chineză a difuzat de curând un reportaj în care acesta este prezentat copiind litere chinezeşti dintr-o carte. Fratele lui Obama s-a mutat în China în urmă cu şase ani, în cadrul unui program studenţesc cu Statele Unite.
    
PREŞEDINTELE BULGAR, ACUZAT DE BRACONAJ

Gheorghi Părvanov a împuşcat un arhar, animal protejat şi pe cale de dispariţie, în timpul vizitei sale din Uzbekistan, de la începutul lui noiembrie, potrivit portalului de ştiri fergana.ru, citat de site-ul novinite.com. În Uzbekistan, împuşcarea unui arhar este sancţionată cu o amendă cuprinsă între 100 şi 300 de salarii minime pe economie sau efectuarea a doi ani de muncă în folosul comunităţii. Autorul articolului, Serghei Naumov, a declarat pentru postul de radio Darik că a primit aceste informaţii de la sursele sale din Samarkand, Taşkent şi alte oraşe uzbece. "Această vânătoare a fost organizată la cel mai înalt nivel", a adăugat el.
    
UNCHIUL VACLAV CÂRCOTAŞUL

Un dejun în Republica Cehă al reprezentanţilor permanenţi ai statelor membre UE, găzduit de ambasadorul Franţei la Praga, s-a dovedit a fi foarte nepotrivit, din cauza oaspetelui de onoare: preşedintele eurosceptic Vaclav Klaus, a relatat The Economist. De fiecare dată când a deschis gura, Klaus a vorbit împotriva UE şi nu a răspuns la întrebările care i s-au pus. El a opinat că preşedinţia cehă a UE va fi un lucru lipsit de importantţă, dat fiind că Uniunea este condusă de marile state membre fondatoare, aluzie la Franţa şi Germania. Însă şeful statului ceh nu are prea multe atribuţii în politica externă, astfel încât va avea doar un rol nesemnificativ în calitate de preşedinte al UE. Dejunul a scos la iveală trei lucruri mai puţin plăcute care ameninţă să umbrească mandatul preşedinţiei cehe. Primul: Vaclav Klaus este cam nepoliticos pentru un şef de stat. Al doilea ar fi isteţimea: Klaus are dreptate că marile state membre ale UE au tendinţa să domine. Cele două posturi noi create în baza Tratatului de la Lisabona "vor fi cu siguranţă acaparate de marii rechini", comentează The Economist. Al treilea: Klaus a făcut deja un mare rău preşedinţiei cehe a UE prin faptul că a dat apă la moară acelor state membre care ar dori foarte mult să-i izoleze pe cehi.

OBAMA FACE CURĂŢENIE LA PENTAGON
Peste 600 de angajaţi de la Departamentul american al Apărării, numiţi de Administraţia Bush, îşi vor părăsi posturile până la 20 ianuarie, ziua în care preşedintele-ales Barack Obama îşi preia mandatul, a informat Pentagonul. Dintre aceşti "numiţi politic", 49 lucrează în posturi care necesită confirmarea Senatului. Cei mai mulţi vor pleca până la 20 ianuarie, iar alţii vor rămâne până când succesorii lor vor fi confirmaţi. Barack Obama a confirmat, luni, păstrarea lui Robert Gates în fruntea Pentagonului. Este pentru prima oară când un secretar al Apărării este menţinut după schimbarea administraţiei de la Casa Albă. Gates va trebui să "termine războiul din Irak de o manieră responsabilă", a precizat Obama. Pe de altă parte, presa americană a relatat miercuri că echipa de tranziţie a preşedintelui ales i-a înştiinţat pe toţi ambasadorii numiţi de actuala Administraţie Bush că vor trebui să renunţe la posturi până la 20 ianuarie.

ATENTAT ÎN PAKISTAN: 16 MORŢI
Cel puţin 16 persoane au fost ucise într-un atac cu maşină-capcană produs la Peshawar, a transmis BBC. Atacul, produs în apropierea unei moschei din centrul localităţii, a provocat rănirea a cel puţin 70 de persoane. Câteva clădiri au fost distruse. Spitalele au făcut apel la oameni să doneze sânge pentru răniţi. Mai multe atacuri vizând diplomaţi şi ziarişti străini s-au produs în Peshawar în ultimele săptămâni. În zonă se află militantţi talibani şi din Al-Qaeda care lansează atacuri împotriva forţei internaţionale din Afganistan.

×
Subiecte în articol: externe obama