x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

17 Mar 2009   •   00:00

17 martie 2009



CABINET RISCANT
Liderul Likud, Benjamin Netanyahu, posibil premier israelian, s-a resemnat ieri cu formarea unui cabinet de dreapta restrâns, după acordul cu micul partid ultranaţionalist Israel Beiteinu. Potrivit acestui acord, Externele vor reveni liderului Israel Beiteinu, Avigdor Lieberman. Totuşi, "Bibi" Netanyahu şi-a păstrat opţiunea unei echipe lărgite, cu Shass (ultra-ortodox), Lista Unificată a Torei (ultra-ortodox) şi două formaţiuni de extremă dreapta, Uniunea Naţională şi Căminul Evreiesc, potrivit AFP. Miniştrii de Externe egiptean şi palestinian au reacţionat împotriva unui guvern israelian "anti-pace". (M.F.M.)

ASASINAREA LUI LEONIDAS VARGAS
Patru persoane reţinute în legătură cu asasinarea traficantului de droguri columbian Leonidas Vargas, inclusiv un român, la începutul lui ianuarie, într-un spital din Madrid, au fost plasate în detenţie provizorie în Spania, potrivit unei surse judiciare citate de AFP.
Identitatea acestora nu a fost dezvăluită. Tribunalul superior din Madrid, care a anunţat într-un comunicat plasarea lor în detenţie provizorie, nu a precizat presupusul lor grad de implicare în acest caz. Leonidas Vargas (60 de ani, a fost ucis în Spitalul "12 octombrie" din Madrid. (MFM)

INTERNAT ÎNTR-O CLINICĂ DE PSIHIATRIE
Un utilizator de Internet care făcea parte din reţeaua de opozanţi ai puterii ruse, a fost internat împotriva voinţei sale într-o clinică de psihiatrie, a anunţat o mişcare de opoziţie, citată de AFP.
Vadim Cearuşev a înfiinţat mai multe grupuri de discuţii în reţeaua DE socializare "V Kontakte" (În Contact), una dintre cele mai populare din Rusia. Deşi diverşi opozanţi au fost internaţi în spitale psihiatrice din Rusia, o practică frecventă în perioada Uniunii Sovietice, este prima dată când un utilizator de Internet este victima unei asemenea măsuri, a remarcat un reprezentant al opoziţiei, Olga Kurnosova, care face parte din Frontul cetăţenesc unit, al fostului campion mondial de şah, Garry Kasparov, opozant vehement al politicii Kremlinului. Vadim Cearuşev a fost internat împotriva voinţei sale, săptămâna trecută, într-un spital psihiatric din Sankt Peteresburg. Un tribunal a aprobat recent cererea unei clinici de psihiatrie ca Cearuşev să fie tratat ca şi cum nu ar fi fost diagnosticat cu nici o boală, a precizat mişcarea lui Kurnosova. "Acest spital este unul dintre cele mai de temut aziluri psihiatrice", a declarat Kurnosova, adăugând că Cearuşev a primit ameninţări telefonice înainte de a fi internat. (MFM)

PRIMAR BULGAR ARESTAT PENTRU ISLAMISM
Primarul oraşului bulgar Garmen, Ahmed Başv, a fost arestat în cursul nopţii de duminică spre luni sub acuzaţia de promovare a unor idei islamice radicale, a relatat site-ul BNN.
Başev mai este acuzat şi de ameninţarea deputatului Iane Ianev, care a dezvăluit recent o serie de cazuri de răspândire a ideilor islamiste radicale în Bulgaria. În acelaşi caz a fost arestat şi Murad Buşnak, un profesor islamist din satul Ribnovo. Anunţul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Securitate. Deputatul Iane Ianev îl acuzase pe Ahmed Başev de promovarea unor idei fundamentalist islamice prin intermediul unei fundaţii arabe. (MFM)

×
Subiecte în articol: externe