x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

18 Mar 2010   •   00:00

18 martie 2010

SALARIUL ANUAL DE 0,18 RON, PĂSTRAT DREPT AMINTIRE
Premierul ungar, Gordon Bajnai, va păstra ca amintire cei 12 forinţi (0,18 RON) reprezentând salariul pe care l-a primit în mandatul de un an în fruntea Executivului de la Budapesta. Bajnai, care va părăsi acest post după alegerile legislative din luna aprilie, este un afacerist de succes care a acceptat funcţia de premier de sacrificiu pe timp de criză, relatează Rompres. El decis să renunţe la salariul care i se cuvenea şi să accepte o plată simbolică de un forint pe lună, pentru a-şi demonstra solidaritatea cu funcţionarii publici cărora li s-au redus salariile din cauza crizei.


"DUMNEZEU S-O ODIHNEASCĂ... S-O ŢINĂ SĂNĂTOASĂ!"
În timpul unei întrevederi cu premierul irlandez, Brian Cowen, vicepreşedintele SUA, Joe Biden, a rostit câteva cuvinte în memoria mamei acestuia, pe care o credea decedată. "Dumnezeu s-o odihnească", a spus oficialul american, în condiţiile în care bătrâna doamnă Cowen este bine-sănătoasă. El şi-a dat seama rapid că tatăl lui Cowen este cel care a murit şi s-a corectat, spunând "Dumnezeu să o ocrotească". Încercând apoi să facă haz de necaz şi să salveze cât de cât situaţia destul de penibilă, Biden a citat un proverb irlandez care spune că "o gură închisă este dulce de auzit".


CÂND REFORMA MONETARĂ UCIDE
Un oficial nord-coreean în domeniul finanţelor a fost executat după punerea în aplicare a unei reforme monetare care a fost la originea revoltelor din Coreea comunistă. Potrivit presei sud-coreene, citată de AFP, este vorba despre fostul director pentru Planificare şi Finanţe al Partidului Comunist. Demis la începutul lui februarie, Pak Nam-ki a fost executat săptămâna trecută într-o cazarmă din capitala Phenian, a anunţat agenţia sud-coreeană Yonhap.

Pak, în vârstă de 77 de ani, a fost demis din funcţii de liderul nord-coreean, Kim Jong-il, în urma reevaluării wonului (moneda nord-coreeană) în noiembrie, care a provocat creşterea preţurilor, a agravat penuria de alimente şi a provocat revolte în ţară.
Un decret de la 30 noiembrie a pus capăt circulaţiei bancnotelor nord-coreene şi a impus schimbul acestora contra a 100 de woni vechi, ceea ce presupune o reevaluare cu sută la sută.

Cantităţile schimbabile au fost limitate, ceea ce a avut ca efect ruinarea economiilor populaţiei, provocând o amplă nemulţumire.

Această reevaluare a wonului pentru prima dată în ultimii 17 ani, care viza aparent stoparea inflaţiei şi a tranzacţiilor pe piaţa neagră, a stimulat însă inflaţia şi a acutizat penuria de produse alimentare, potrivit aceleiaşi surse.

Unii nord-coreeni au apelat la piaţa neagră pentru a le schimba în yuani chinezeşti sau dolari americani. În ţară s-au înregistrat revolte, potrivit cotidianului sud-coreean Chosun Ilbo, cea de la 5-6 decembrie din oraşul Hamhug, soldându-se cu executarea a 12 "agitatori". Pentru a linişti populaţia, autorităţile au ridicat limita de schimbare a bancnotelor vechi la 500.000 de woni vechi.

 

SE SIMT NEPROTEJAŢI
Eurodeputaţii din Parlamentul European nu sunt mulţumiţi de nivelul de securitate din cartierul din Bruxelles în care se află instituţiile europene. Potrivit AFP, ei cer îmbunătăţirea sistemului de iluminare din parcul de lângă Parlament şi instituirea unui perimetru de securitate de 500 de metri sau un kilometru, în care poliţia să patruleze cu regularitate. Potrivit autorităţilor belgiene, "eurocartierul" este deja unul dintre cele mai securizate din capitala belgiană.

 

MARTORUL VLADIMIR PUTIN
Avocaţii fostului preşedinte al companiei petroliere ruse Iukos, Mihail Hodorkovski, intenţionează să-l citeze ca martor în proces pe premierul Vladimir Putin. Aflat la închisoare, fostul oligarh doreşte ca Putin să răspundă la o serie de întrebări. "Anchetatorii susţin că nu am condus oficial Iukos în calitate de preşedinte, ci ca lider al unei grupări de crimă organizată", se arată în scrisoarea adresată de Hodorkovski direct lui Putin. "Când aţi discutat problemele (companiei) Iukos, cu cine credeţi că aţi vorbit?", a adăugat el.

 

MĂSURILE ANTICRIZĂ, LA SECRET
Premierul bulgar, Boiko Borisov, i-a criticat pe miniştrii săi, după publicarea în presă a unor proiecte de măsuri anticriză pregătite de Guvern. Potrivit presei de la Sofia, citată de Mediafax, Borisov nu dorea nici o discuţie publică privind aceste măsuri înainte de îmbunătăţirea lor. Informaţiile privind programul anticriză au ajuns în mass-media prin intermediul sindicatelor. Una dintre măsurile luate în calcul este reducerea la jumătate a concediului de maternitate plătit. Serviciul de presă al Consiliului bulgar de Miniştri a emis o declaraţie potrivit căreia mai multe măsuri sunt discutate în prezent în Guvern, însă nu cele care au fost publicate în presă.

×
Subiecte în articol: externe