7 mai 2010
ALEGERI BRITANICE
Aproximativ 45 de milioane de britanici au fost chemaţi ieri la urne. Potrivit sondajelor de opinie (peste o sută la număr, realizate în ultimele săptămâni), Opoziţia conservatoare, condusă de David Cameron, are un avans important, dar insuficient pentru a dispune de o majoritate absolută. Dacă Opoziţia nu va atinge pragul de cel puţin 326 de deputaţi (dintr-un total de 650), se va ajunge la un Parlament "suspendat", o situaţie nemaiîntâlnită din 1974. Competiţia dintre conservatori şi laburişti, aceştia din urmă aflaţi la putere de 13 ani, ar putea conferi un avantaj liberal-democraţilor lui Nick Clegg, care a câştigat popularitate după prestaţiile bune din timpul dezbaterilor televizate.
CHIRTOACĂ, DAT ÎN JUDECATĂ
Primarul Chişinăului va fi chemat în judecată pentru că a acceptat să eutanasieze câinii fără stăpân din "ograda" sa. Asociaţia pentru protecţia animalelor Alga a înaintat justiţiei o decizie în acest sens, catalogând drept crimă acţiunile Primăriei de a omorî patrupedele. Potrivit postului PRO TV Chişinău, citat de Mediafax, edilul Dorin Chirtoacă a recomandat asociaţiei să ajute Primăria să soluţioneze problema maidanezilor. Chirtoacă este îndemnat de Alga să prezinte un plan privind sterilizarea câinilor fără stăpân şi să organizeze o dezbatere.
Citește pe Antena3.ro