Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European a adoptat raportul pentru Romania realizat de Pierre Moscovici. Documentul intra, luna viitoare, in dezbaterea plenului de la Strasbourg.
Raportul pentru Romania, realizat de socialistul francez Pierre Moscovici, a trecut de Comisia pentru Afaceri Externe a Legislativului European. Votul in plen are loc peste o luna. Guvernul roman este atentionat, din nou, ca trebuie sa aduca dovezi clare ca lupta impotriva coruptiei. Doi din 62 de europarlamentari din Comisia pentru Afaceri Externe au votat ieri impotriva raportului privind demersurile de aderare ale Romaniei. Documentul intocmit de socialistul Pierre Moscovici a "trecut" cu tot cu cele peste 60 de amendamente depuse, pe parcursul saptamanii trecute, de membrii comisiei. Urmatorul pas este adoptarea formei finale a raportului, care va fi dezbatut si votat in plenul Parlamentului European la inceputul lunii viitoare. DEZBATERI. Votul de ieri survine la o zi dupa ce membrii comisiei pentru afaceri interne au dezbatut documentul in prezenta sefului diplomatiei romane, Mihai Razvan Ungureanu. Intrebarile pe care parlamentarii le-au adresat ministrului roman au vizat principalele domenii de ingrijorare mentionate atat in raportul Moscovici, cat si in raportul de monitorizare intocmit de Comisia Europeana: evolutia luptei impotriva coruptiei, implementarea legislatiei de protectie a mediului, ingrijirea persoanelor cu handicap fizic si mental, legea minoritatilor. CORUPTIA. Potrivit corespondentului BBC la Bruxelles, oficialii europeni spun ca in aceasta perioada nu va fi loc de complezenta si ca atmosfera privind Romania in Parlamentul European pare sa fie una de nerabdare. Eurodeputatii spun ca in Romania s-au facut progrese, dar ar vrea sa vada mai multe realizari decat li s-au prezentat pana in prezent. "Ca sa fiu foarte clar, daca ar fi trebuit sa votam azi privind o eventuala amanare a Romaniei, am fi votat probabil pentru amanare", a rezumat situatia europarlamentarul olandez Jan Marinus Wiersma. Coruptia ramane principala tema de dezbatere, in conditiile in care europenii fac presiuni pentru a vedea ca in fata justitiei ajung mari corupti si cazuri de amploare. Oficialii Uniunii subliniaza insa ca Romania nu are de indeplinit un barem, nu are de atins o cifra-tinta de procese de rasunet. "Nu e o chestiune de cantitate, ci de calitate. Trebuie sa vedem daca sunt create conditiile necesare si daca exista o vointa reala de a folosi aceste conditii si instrumente pentru a combate coruptia", a declarat, pentru BBC, comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn.Citește pe Antena3.ro