Curtea de Conturi europeană a scos la iveală nişte cheltuieli aiuritoare. Potrivit acesteia, Uniunea a cheltuit 38 de milioane de euro, bani pentru finanţarea unor piste sau terminaluri ale unor aeroporturi niciodată utilizate.
Fondurile au fost cheltuite inutil în multe state membre ale UE pentru extinderea sau construirea de noi aeroporturi de care nu era nevoie, întrucât nivel traficului aerian din unele regiuni nu justificau astfel de investiţii, relatează Le Monde, care citează un raport al Curţii Europene de Conturi, comentat duminică şi de săptămânalul german Der Spiegel.
“S-au construit prea multe aeroporturi şi proiectele în multe cazuri au fost supradimensionate”, semnalează autorii raportului publicat oficial marţi. O situaţie foarte gravă a fost constatată în Spania, în document fiind menţionate câteva cazuri de astfel de aeroporturi, existând riscul ca, în cazul unora, să se impună închiderea lor dacă bugetele locale nu vor putea suporta cheltuielile impuse de funcţionarea şi întreţinerea acestor instalaţii.
Raportul subliniază că fondurile europene alocate în perioada scursă din anul 2000 pentru construirea sau modernizarea a 500 de aeroporturi europene au fost folosite de multe ori în mod iraţional.
Inspectorii europeni au mai constatat că în patru ţări, respectiv Spania, Italia, Grecia şi Estonia, nici măcar nu a existat un plan naţional pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare pe termen lung, astfel că investiţiile s-au efectuat fără vreo coordonare.
Şi agenţia Reuters a semnalat cazul Poloniei, care a cheltuit fonduri europene în valoare de peste 100 milioane de euro pentru a construi cel puţin trei aeroporturi-fantomă în zone unde nu există suficienţi pasageri pentru a justifica aceste investiţii.
Însă astfel de aeroporturi inutile construite cu fonduri europene există în întreg blocul comunitar, iar vina nu aparţine doar politicienilor locali, ci şi politicii europene de alocare a fondurilor fără o supraveghere adecvată, conchide raportul Curţii Europene de Conturi.
Doar jumătate dintre cele 20 de aeroporturi vizate aveau efectiv nevoie de extinderea instalaţiilor, celelalte neînregistrând creşterile de trafic prevăzute între 2007 şi 2013, precizează Curtea, potrivit Le Monde. Astfel, circa 225 de milioane de euro au fost investiţi în instalaţi supradimensionate.
Printre infrastructurile problematice figurează în special două terminale cargo construite pe aeroportul din Salonic, în nordul Greciei. Aeroportul din Cordoba, din sudul Spaniei, este şi el vizat de raport, pentru că s-a mărit, în vederea primirii a 179.000 de pasageri pe an, dar care până la urmă s-au dovedit a fi doar 7.000 în 2013.
Aproape jumătate dintre aeroporturile examinate au înregistrat depăşiri de costuri, ceea ce a constrâns statele membre vizate să cheltuiască circa 100 de milioane de euro în plus faţă de ceea ce prevăzuseră iniţial, mai arată Curtea de Conturi.
Comisia Europeană îşi face mea culpa, în răspunsul său la acest audit, inclus în raport, scrie Le Monde. “În anumite cazuri, aceste investiţii nu reprezintă o folosire eficientă a fondurilor europene”, recunoaşte Comisia. Dar graţie unei schimbări radicale a regulilor pentru noua perioadă de programare bugetară 2014-2020, acest tip de situaţii “nu se va mai repeta”, a dat asigurări purtătorul său de cuvânt însărcinat cu bugetul, Jakub Adamowicz.