x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în România şi Bulgaria

SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în România şi Bulgaria

de Agerpres    |    16 Sep 2013   •   10:21
SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în România şi Bulgaria

SUA au abandonat planurile de a construi baze militare în Bulgaria şi România din cauza bugetului, a anunţat Donald Campbell, comandantul forţelor terestre americane din Europa, citat de military.com - informează Agerpres.

Site-ul StandartNews notează, la rândul său, că Statele Unite şi-au închis săptămâna trecută cazarma de la Heidelberg, Germania. De asemenea garnizoana din Mannheim, iar bazele din Schweinfurt şi Bamberg vor fi închise în 2015. În acest fel, Pentagonul va rămâne cu şapte baze majore în Europa: 5 in Germania /Wiesbaden, Grafenwoehr, Kaiserslautern şi Stuttgart Ansbach/, una în Italia /Vicenza/ şi una în Belgia.

Armata americană va închide alte două baze în Germania în 2015 şi va abandona ceea ce au fost nişte planuri ambiţioase pentru a pune garnizoană de trupe în Bulgaria, întrucât trebuie să satisfacă reducerile bugetare, a precizat comandantul armatei terestre americane din Europa joi, citat de military.com.

"Am fost 213.000 în 1989", a declarat generalul-locotenent Donald Campbell despre numărul de militari americani staţionaţi în Europa. Dar capacitatea trupelor acum este de 32.000 şi a fost proiectată să fie redusă la 30.000 până în 2017, a adăugat el.

"Vremurile s-au schimbat", a mai spus Campbell despre evoluţia angajamentului militar american în Europa.

"Dar asta nu înseamnă că Europa nu este importantă. Este o mare rampă de lansare pentru a ajunge în diferite părţi ale lumii", a adăugat el.

Campbell a precizat că o forţă armată de 32.000 de militari ar putea îndeplini în continuare misiunea de susţinere NATO asigurând securitatea Europei şi fiind gata să răspundă la evenimente neprevăzute, în special în sprijinul generalului David Rodriguez ca şef al comandamentului Africa.

Una dintre principalele sarcini ale lui Campbell este acum sprijinirea celor 400 de militari americani desfăşuraţi cu bateriile de rachete Patriot în Turcia pentru a apăra acest aliat al NATO de ameninţarea unui atac aerian din Siria.

Săptămâna trecută, USAEUR a închis cazarma din Heidelberg, Germania, care a fost cartier general al Armatei a 7-a americane din 1952. Garnizoana din Mannheim, Germania, cu un efectiv odată de 8.500 de soldaţi, a fost deja închisă şi Campbell a spus că bazele din Schweinfurt şi Bamberg, de asemenea în Germania, s-ar închide în 2015.

În timpul unei conferinţe cu reporterii la noul său cartier general din Wiesbaden, Campbell a declarat de asemenea că planurile de a stabili baze militare în Europa de Est în Bulgaria şi eventual în România au fost abandonate.

"Nu vom construi acele baze în acele locaţii", a declarat Campbell, citat de military.com, adăugând că armata americană "va organiza în continuare exerciţii cu bulgarii, dar nu vom schimba prin rotaţie brigăzi pe acolo".

În perioada de maximă prezenţă militară americană în Europa în 1953, Statele Unite aveau 450.000 de militari de la toate serviciile, operând la 1.200 de situri.

×
Subiecte în articol: sua baze militare romania bulgaria