x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA cer Iranului să nu amplifice tensiunile între grupurile comunitare din Irak

SUA cer Iranului să nu amplifice tensiunile între grupurile comunitare din Irak

de Agerpres    |    16 Iun 2014   •   22:25
SUA cer Iranului să nu amplifice tensiunile între grupurile comunitare din Irak

Statele Unite au cerut luni Iranului să nu acţioneze într-un mod care să favorizeze vreun grup comunitar în Irak, reiterând că sunt dispuse să discute cu Teheranul despre criza irakiană, transmite AFP.

"Îndemnăm Iranul să rezolve problemele într-un mod care să nu favorizeze vreun grup comunitar", mai exact să se abţină de la amplificarea tensiunilor între şiiţi şi suniţi în Irak, a indicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, care a reafirmat că guvernul american este "deschis la discuţii cu Iranul în ceea ce priveşte situaţia din Irak".

Secretarul american de stat John Kerry a indicat luni că SUA intenţionează să discute cu Iranul despre răspunsul la avansul jihadiştilor în Irak. El a evocat de asemenea posibile atacuri cu drone. Pentagonul şi Departamentul de Stat au exclus apoi orice cooperare militară în problema irakiană cu Teheranul, cu care Washingtonul nu mai are relaţii diplomatice de 34 de ani.

În Irak, Iranul poate "juca un rol de reducere a naturii sectare prin care Irakul este condus", a spus Jennifer Psaki, făcând aluzie la premierul şiit irakian Nouri al-Maliki, aliat al Iranului, dar duşman declarat al ultra-radicalilor suniţi care ameninţă Bagdadul.

Posibilitatea unei cooperări între Iran şi SUA în faţa avansului jihadiştilor în Irak, o ameninţare imediată pentru puterea de la Bagdad, a apărut luni în culisele negocierilor privind programul nuclear iranian, care au fost reluate la Viena.

Iranienii şi americanii, ambii aliaţi ai regimului şiit, au lăsat uşa deschisă pentru discuţiile privind mijloacele de a ajuta Irakul în lupta împotriva insurgenţilor care se apropie rapid de Bagdad.

×
Subiecte în articol: iran irak sua jihadisti