x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA-China: Reprezentanții celor două țări se vor întâlni la Londra pentru a negocia acorduri comerciale

SUA-China: Reprezentanții celor două țări se vor întâlni la Londra pentru a negocia acorduri comerciale

de Redacția Jurnalul    |    07 Iun 2025   •   20:40
SUA-China: Reprezentanții celor două țări se vor întâlni la Londra pentru a negocia acorduri comerciale

Reprezentanții președintelui american Donald Trump se vor întâlni cu o delegație chineză la Londra pentru a discuta despre acordurile comerciale dintre SUA și China. Întâlnirea va fi luni.

Oficialii Casei Albe se vor întâlni cu o delegație chineză la Londra pentru următoarea rundă de negocieri privind acordurile comerciale, potrivit Sky News.

Negocierile se vor desfășura în urma unei convorbiri telefonice „foarte bune”, de o oră și jumătate, între Donald Trump și Xi Jinping. Aceasta a avut loc joi. Cei doi lideri au discutat despre războiul comercial dintre cele două țări care a produs efecte în întreaga lume.

Vineri, în timpul unui zbor cu Air Force One, președintele american a descris acordul ca fiind „complicat”, dar „ne va aduce mulți bani”.

Ulterior, pe Truth Social, Trump a scris că viitoarea întâlnire de la Londra „ar trebui să meargă foarte bine” și a adăugat că secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, secretarul privind Comerțul, Howard Lutnick, și reprezentantul Departamentului de Comerț, Jamieson Greer, vor reprezenta SUA la discuții.

Nu se știe cine va reprezenta China.

×