x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA - India / Intelegere nucleara

SUA - India / Intelegere nucleara

de Ana Ilie    |    04 Mar 2006   •   00:00

Politistul planetei, America, s-a infratit "nuclear" cu fosta perla a coroanei britanice, India. Presedintele american, George Bush, si premierul indian, Manmohan Singh, au batut palma pe un pact care scoate India din izolare si o aduce in clubul select al tarilor posesoare de tehnologie si arme nucleare. In schimb, tara cu peste un miliard de locuitori va achizitiona tehnologie si combustibil nuclear din America, ale carei planuri, spun carcotasii, ar fi sa creeze o contragreutate democratica in regiune, pentru a tine piept colosului chinezesc.

LA 180 DE GRADE. Este o schimbare radicala a pozitiei Administratiei de la Casa Alba fata de India, care a fost sanctionata incepand cu 1998 pentru ca a testat arme nucleare. "Lucrurile se schimba si este in interesul nostru ca India sa aiba o industrie nucleara civila pentru a reduce presiunea asupra cererii globale de energie", a spus Bush.

PRECEDENT CONTROVERSAT. Potrivit planului, India va clasifica permanent 14 din cele 22 de reactoare nuclere drept facilitati civile, care vor putea fi pentru prima data inspectate de organismele internationale. Celelalte reactoare, impreuna cu unul experimental, vor ramane facilitati militare.

Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) va dezvolta reguli speciale pentru India, pe care o va clasifica "intr-o categorie proprie". Insa planul lui Bush are toate sansele sa fie intampinat cu raceala in Congres, sustin observatorii, avand in vedere ca intelegerea rasplateste o tara nesemnatara a Tratatului de Neproliferare, chestiune care se poate constituti intr-un precedent periculos, ce poate fi invocat de Coreea de Nord si Iran.

×
Subiecte în articol: externe india