x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Mai multe persoane au fost împuşcate mortal în Appomattox

SUA: Mai multe persoane au fost împuşcate mortal în Appomattox

20 Ian 2010   •   00:00

Un individ înarmat a deschis focul asupra mai multor persoane - marţi - într-un sat aflat în centrul statului american Virginia, ucigând cel puţin opt dintre acestea, informează AP, citând o sursă apropiată anchetei.



"Suspectul, un bărbat vârstnic, s-a refugiat într-o pădure şi este încercuit", a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei, precizând că pădurea se află în apropierea orăşelului Appomattox, cu 15.000 de locuitori, situat la 160 km sud-vest de Richmond, capitala Virginiei. Potrivit autorităţilor, violenţele s-au declanşat cu puţin timp după amiază, când un prim rănit a fost găsit pe o stradă. Un ofiţer de poliţie care s-a dus la faţa locului ca să ancheteze a fost întâmpinat cu focuri de armă. Puţin mai târziu, un elicopter al poliţiei din Virginia a fost, de asemenea, lovit de gloanţe şi a trebuit să aterizeze de urgenţă, având rezervorul de carburant străpuns.

Poliţia încearcă să stabilească dacă victimele făceau parte dintre cunoştinţele suspectului şi eventuale legături între ele. Autorităţile au cerut locuitorilor să rămână în case întrucât, pentru moment, asasinul se află în libertate, încercuirea sa în pădure fiind doar o presupunere.

×
Subiecte în articol: externe