x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA nu îl mai consideră pe Ianukovici preşedinte al Ucrainei

SUA nu îl mai consideră pe Ianukovici preşedinte al Ucrainei

27 Feb 2014   •   22:29
SUA nu îl mai consideră pe Ianukovici preşedinte al Ucrainei

SUA nu îl mai consideră pe Viktor Ianukovici preşedinte al Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Jay Carney, citat de ITAR-TASS.

''Ianukovici a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiile şi a părăsit Kievul, ceea ce i-a subminat legitimitatea'', a declarat Carney, potrivit agenţiei de presă ruse. El a amintit că SUA deja şi-au exprimat susţinerea pentru deciziile Radei Supreme (parlamentul ucrainean) privind numirea unui preşedinte interimar şi formarea unui nou guvern.

×
Subiecte în articol: sua viktor ianukovici