Şapte senatori democraţi americani au solicitat joi Departamentului de Justiţie al SUA să verifice activităţile lui Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, pentru a vedea dacă ele au respectat prevederile FARA (Foreign Agents Registration Act), în contextul în care relatările de presă sugerează că Giuliani a desfăşurat numeroase activităţi politice şi de relaţii publice în numele unor entităţi străine, se arată pe site-ul Senatului Statelor Unite.
Senatorii Tom Udall, Elizabeth Warren, Tammy Duckworth, Richard Blumenthal, Sheldon Whitehouse, Jeff Merkley şi Richard Durbin au cerut Diviziei pentru securitate naţională din cadrul Departamentului de Justiţie să examineze imediat dacă personal Rudolph Giuliani respectă regulile FARA, inclusiv dacă el este obligat să înregistreze orice activităţi politice necunoscute sau dacă există deficienţe sau aspecte anormale în declaraţiile sale de înregistrare.
"Numeroşii clienţi străini ai domnului Giuliani şi corespondenţa în desfăşurare cu oficialităţi guvernamentale din SUA reprezintă motive de îngrijorare semnificative'', se arată în scrisoarea celor şapte senatori. Aceştia menţionează relaţiile lui Rudolph Giuliani cu Partidul Regiunilor din Ucraina, precum şi clienţi din Columbia şi Brazilia.
''În calitate de avocat personal al preşedintelui Trump, domnul Giuliani comunică periodic, în cadru privat, cu preşedintele şi personalul acestuia. În absenţa unei analize suplimentare, este imposibil de ştiut dacă domnul Giuliani face lobby pe lângă oficialităţi guvernamentale din SUA în numele clienţilor săi străini'', indică textul scrisorii semnate de cei şapte senatori democraţi.
Aceştia fac referire şi la scrisoarea trimisă în luna august de Rudolph Giuliani preşedintelui României, în care avocatul personal al lui Trump critică programul anticorupţie din ţara noastră în numele unei companii printre ai cărei clienţi figurează un bogat om de afaceri român. ''Scrisoarea domnului Rudolph Giuliani susţine o poziţie care este contrară celei a Departamentului de Stat american în dosarul respectiv. Această activitate ridică atât întrebarea dacă domnul Giuliani ar fi putut încerca să influenţeze politica SUA, cât şi care este adevărata poziţie a guvernului SUA, dat fiind rolul său de avocat personal şi purtător de cuvânt public al preşedintelui'', indică cei şapte senatori democraţi americani.
Rudolph Giuliani, fost procuror federal şi fost primar al oraşului New York, a transmis la finalul lunii august o scrisoare preşedintelui român Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cerea verificarea protocoalelor Parchetul General - SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. AGERPRES
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a dezmințit, luni noaptea, că instalația de oxigen a fost montată greșit la Spitalul „Victor Babeș” și de aceea s-a produs tragedia,...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, luni noaptea, că a aflat despre tragedia de la Spitalul „Victor Babeș” după ora 17.00 și a fost sunat de ministrul...
Instalația de oxigen a TIR-ului de terapie intensivă a fost executată de o firmă autorizată, nu a fost nimic improvizat, unitatea funcționând luni de zile în Argeș, a declarat luni seara secretarul de stat Raed...
Premierul Florin Cîțu a anunțat că persoanele vinovate de producerea tragediei de la spitalul Victor Babeș vor fi pedepsite. Am cerut o anchetă rapidă și transparentă, a spus prim-ministrul.
Florin Cîțu a...
Surse ale Antena3 au dezvăluit, luni seara, că managerul de la Spitalul Victor Babeș s-a plâns la Ministerul Sănătății încă de acum două săptămâni de firma care furniza oxigen spitalului.
La...
Firma care se ocupa de ventilatoarele defecte de la Spitalul Victor Babeş, acolo unde trei pacienţi au murit după ce au rămas fără oxigen, ar fi deţinută de familia fostului ministru al Finanţelor, Sebastian...
Senatorul Gabriela Firea susține că tragedia de la Victor Babeș este cauzată de incompetență și nepăsare. Incompetența ucide, scrie în mesajul parlamentarului PSD.
Mesajul senatorului Firea a fost postat pe...
Medicul Alexandru Rafila susține că nenorocirile care se produc în spitalele din România sunt cauzate de lipsa organizării și a responsabilității. Declarația a fost făcută la puțin timp după ce trei...
Orașele Brașov și Sinaia vor să devină modele privind digitalizarea administrației publice. Edilii au semnat un protocol cu Asociația Code for Romania și așteaptă soluții moderne de la...
UPDATE 6:
Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au ţinut secretă tragedia de la Spitalul Victor Babeş timp de câteva ore, până ce informaţia a fost prezentată în...
MApN anunță că de la aeroportul Otopeni nu decolează zeci de avioane către Ucraina încărcate cu armament și trupe. Precizarea apare, după ce pe rețelele de socializare s-a răspândit această...
Administraţia Joseph Biden s-a distanţat, luni după-amiază, de atacul care a vizat o unitate a complexului nuclear de la Natanz, un act de sabotaj atribuit Israelului care intervine în contextul negocierilor...
Iașiul a devenit primul municipiu din România certificat în conformitate cu sistemul European Energy Award. Este vorba despre un certificat de „comunitate sustenabilă în domeniul eficienței energetice”,...
Un bărbat a provocat o explozie într-o casă din orașul Pâncota după ce a verificat o butelie cu un chibrit aprins. El a ajuns la spital cu arsuri pe o treime din corp.
Incidentul a avut loc luni și a fost...
Compania Johnson & Johnson a început luni să livreze vaccinul pentru COVID-19 către țările UE, au declarat oficialii Uniunii Europene și compania, conform Reuters.
Compania plănuise inițial să-și...