Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Inițiate de SUA, „Acordurile Artemis” stabilesc un set practic de principii de cooperare în explorarea civilă a spațiului cosmic între agențiile spațiale ale țărilor participante. Criticii inițiativei acuză însă America de crearea unei legislații internaționale care să o avantajeze.
Entuziasmul fostului președinte american, Donald Trump, față de începerea exploatării zăcămintelor miniere de pe Lună avea să se materializeze prin „Acordurile Artemis”, inițiativă lansată în 2017 pentru a readuce programul spațial american la apogeul său, din anii 1960, prin stabilirea unei prezențe permanente pe satelitul natural al Pământului.
Inițiativa stabilește principiile propuse de SUA pentru o nouă eră de explorare spațială. „Acordurile Artemis” urmăresc să traseze standarde în toate domeniile, de la exploatarea resurselor naturale de pe Lună, comete și asteroizi, până la acordarea, guvernelor naționale, a dreptului de a-și proteja accesul la bazele lunare sau la zonele de exploatare minieră.
Textul a fost prezentat ca o completare a „Tratatului asupra Spațiului Cosmic”, din 1967, semnat până în prezent de 110 state, sub egida ONU. Tratatul ONU, principalul set de legi care se referă la Lună și la alte corpuri cerești, stipulează că nicio țară nu poate pretinde suveranitate sau drepturi de proprietate asupra suprafeței selenare și interzice plasarea armelor de distrugere în masă pe orbită.
Textul sponsorizat de SUA schimbă însă această ecuație. Acesta cere semnatarilor să fie de acord că „extragerea resurselor spațiale nu constituie în mod inerent o atribuire națională”, ceea ce poate oferi țărilor și companiilor semnalul de începere al pregătirilor pentru eventuale acțiuni de exploatare lunară.
Critici vehemente
„Acordurile Artemis” exclud Rusia, care a acuzat SUA că doresc „militarizarea” și „colonizarea” spațiului cosmic, precum și China, care are propria agendă în această privință. Rusia a condamnat vehement „Acordurile Artemis”, caracterizate de Moscova drept o încercare „grosolană” a americanilor de a crea o legislație internațională spațială care să îi avantajeze.
Potrivit rușilor, Tratatul ONU, din 1967, interzice participanților să ridice pretenții asupra corpurilor cerești, în timp ce politica SUA în această privință prevede ca țările și companiile private să poată revendica zăcăminte extrase de pe alte planete.
Adevărata miză a criticilor Moscovei pare, însă, cursa contracronometru pentru Lună, dintre SUA, China și Rusia. Chinezii avansează rapid cu propriul program spațial național și au schițat deja planuri, alături de Rusia, pentru o bază lunară. De asemenea, Rusia a anunțat că va aseleniza cosmonauți până în 2030.
De cealaltă parte, la începutul anului viitor, NASA intenționează să lanseze un zbor de testare fără echipaj uman cu nava spațială „Orion”, pentru care contractanți europeni au construit modulul de serviciu.
În 2024, este planificat un zbor de testare cu echipaj uman, care va face o buclă pe Lună, iar prima misiune de aterizare pe suprafața selenară este programată pentru a doua jumătate a deceniului. Se așteaptă selectarea a patru cosmonauți, iar NASA a anunțat deja că intenționează să trimită pe Lună prima femeie și prima persoană de culoare, dar nu a confirmat dacă va fi inclus și cineva cu o altă cetățenie decât cea americană. Bineînțeles, europenii visează și ei la un loc, la bordul misiunii.
Parisul și Berlinul, greu de convins
Pe fondul competiției spațiale cu China și Rusia, America a declanșat un lobby intens în rândul aliaților săi, în vederea obținerii cât mai multor semnături pentru „Acordurile Artemis”, în condițiile în care textul de 18 pagini nu este, deocamdată, obligatoriu din punct de vedere juridic.
Până în prezent, de la publicarea textului acordurilor, în octombrie 2020, Italia, Marea Britanie, Polonia, Ucraina și Luxemburg - unul dintre marii promotori ai exploatării asteroizilor - au semnat documentul, alături de alți aliați ai SUA, precum Australia, Brazilia, Canada, Japonia, Coreea de Sud și Emiratele Arabe Unite, dându-și astfel „ok”-ul asupra setului de principii de cooperare în explorarea civilă a spațiului cosmic între agențiile spațiale naționale.
În timp ce ceilalți aliați ai SUA s-au mișcat rapid, Franța și Germania nu sunt încă foarte convinse de inițiativa americană. Deși în timpul unei vizite efectuate la Paris, în luna noiembrie, vicepreședintele american, Kamala Harris, era încrezătoare că Franța va semna acordurile, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.
Franța - putere spațială tradițională a Europei, cu o industrie aerospațială internă de elită - și-a deteriorat relațiile cu administrația Biden, de când SUA au suflat Parisului un contract uriaș de vânzare a submarinelor franceze către Australia. Mai mult, Franța a susținut până în prezent o interpretare conservatoare a „Tratatului asupra Spațiului Cosmic”, din 1967, considerând că exploatarea resurselor spațiale, cu tehnologiile de acum și în contextul legislativ internațional actual, trebuie interzisă, dacă ia forma unei atribuiri naționale.
Nici Germania nu a semnat acordurile. Noul guvern de la Berlin dorește, în schimb, să consolideze rolul Agenției Spațiale Europene (ESA), cu sediul la Paris.
Talmeș-balmeș european
Comisia Europeană - care și-a lansat propriul departament spațial și de apărare, în 2019 - spune că ESA, o instituție din afara UE, conduce proiectele de explorare. Directorul general al agenției, Josef Aschbacher, a declarat că ESA ar putea fi un „organism de coordonare” pentru noile reguli spațiale, dar a adăugat că țările sunt libere să poarte discuții bilaterale cu cine vor.
Există, de asemenea, eforturi incipiente de legiferare a exploatării spațiului, la nivelul Uniunii Europene. Inițiativa pare însă din start sortită eșecului, din moment ce Italia, Polonia și Luxemburg au semnat deja „Acordurile Artemis” cu SUA.
