x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe SUA: Tortură pentru teroriști

SUA: Tortură pentru teroriști

27 Ian 2017   •   20:01
SUA: Tortură pentru teroriști
Sursa foto: Pablo Martinez Monsivais/AP

Președintele SUA, Donald Trump, a indicat că este de acord cu folosirea torturii asupra teroriștilor, inclusiv simularea înecului, pentru a răspunde la „foc cu foc”, a transmis, ieri, agenția Xinhua.

„Cum să nu susțin simularea înecului, când Stat Islamic (SI) face lucruri de care n-a mai auzit nimeni din Evul Mediu! Din punctul meu de vedere, trebuie să răspundem la foc cu foc!", a declarat Trump, într-un interviu acordat canalului de televiziune „ABC”. Președintele american a precizat că s-a întâlnit recent cu înalți oficiali din serviciile de informații, care i-au dat asigurări că tortura funcționează „garantat”. Cu toate acestea, a precizat el, decizia finală privind aplicarea torturii în cazul suspecților de terorism va aparține Ministrului Apărării, James Mattis, și Directorului Agenției Centrale de Informații, Mike Pompeo. „Dacă ei nu vor, asta este. Dacă vor, voi acționa în acest scop”, a adăugat Trump. În trecut, James Mattis afirmase că nu este de părere că tortura dă rezultate. După declanșarea războiului contra terorismului de către fostul președinte, George W. Bush, agențiile de informații ale SUA au înființat închisori secrete pentru suspecții de terorism, unde deținuții ar fi fost supuși torturii, inclusiv prin tehnici precum simularea înecului, privarea de somn și abuzul fizic, amintește Xinhua. Aceste practici au tensionat relațiile dintre SUA și statele din Orientul Mijlociu și au afectat imaginea SUA în lumea. După instalarea sa la putere, în 2009, fostul președinte, Barack Obama, a ordonat închiderea centrelor de detenție secrete și abandonarea torturii. Potrivit unor surse guvernamentale, Trump ar putea să semneze în curând un decret vizând analizarea oportunității de reintroducere a torturii.

Noul șef al Casei Albe, Donald Trump, riscă să-ți pună lumea în cap. El vrea reintroducerea torturii contra teroriștilor.

×