x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Suedia și Finlanda vor semna protocolul de aderare la NATO săptămâna viitoare

Suedia și Finlanda vor semna protocolul de aderare la NATO săptămâna viitoare

30 Iun 2022   •   16:45
Suedia și Finlanda vor semna protocolul de aderare la NATO săptămâna viitoare

Suedia și Finlanda vor semna, marţi, protocolul de aderare la NATO, a anunţat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, citat de Reuters.

Protocolul trebuie ratificat de parlamentele celor 30 de state membre pentru ca țările scandinave să fie primite în Alianță și să beneficieze de clauza de apărare colectivă.

"Am decis astăzi să invităm Finlanda şi Suedia să devină membre ale NATO şi am decis să semnăm protocoalele de aderare. Aderarea Finlandei şi Suediei va face ca aliaţii să fie mai în siguranţă, NATO mai puternică şi zona euro-atlantică mai sigură", au transmis Aliații într-o declaraţie comună.

Aderarea Finlandei și Suediei fusese bolocată de opoziția Turciei care acuză cele două state că adăpostesc pe teritoriul lor lideri ai unor organizații kurde, considerate teroriste de Ankara. Dar în prima zi a summitului a fost semnat un Memorandum între cele trei țări privind terorismul. 
 

×
Subiecte în articol: finlanda suedia nato