x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sursă ucraineană: Cel puțin 20 de rachete au fost lansate din Belarus

Sursă ucraineană: Cel puțin 20 de rachete au fost lansate din Belarus

28 Iul 2022   •   12:00
Sursă ucraineană: Cel puțin 20 de rachete au fost lansate din Belarus
Sursa foto: Hepta

Aproximativ 20 de rachete au fost lansate din Belarus joi dimineața devreme, potrivit Comandamentului Operațional Nord al Ucrainei, citat de Sky News.

Ucrainenii susțin că au primit informații chiar de la surse din Belarus despre lansarea joi a peste 20 de rachete.

„În prezent, se știe despre nouă rachete pe teritoriul Goncharivska, regiunea Cernihov", a anunțat Comandamentul Operațional.

Nu există informații despre victime.

Una dintre ținte a fost Cernihov, în nordul Ucrainei, care a fost lovită de mai multe rachete lansate din Belarus în jurul orei 5 dimineața, mai spun ucrainenii.

Guvernatorul regiunii Cernihov, Viacheslav Chaus, a confirmat lovuiturile din zona Goncharivska.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: rachete