x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Surse AP: Racheta căzută în Polonia, lansată de forţele ucrainene împotriva unei rachete rusești

Surse AP: Racheta căzută în Polonia, lansată de forţele ucrainene împotriva unei rachete rusești

16 Noi 2022   •   08:42
Surse AP: Racheta căzută în Polonia, lansată de forţele ucrainene împotriva unei rachete rusești
Sursa foto: Hepta

Agenţia Associated Press citează trei oficiali americani care afirmă că o evaluare preliminară sugerează că racheta care a lovit Polonia a fost lansată de forţele ucrainene împotriva unei rachete ruseşti care se apropia.

Oficialii, care nu sunt autorizaţi să discute public despre acest subiect, au vorbit cu AP sub rezerva anonimatului.

Anterior, marţi, preşedintele Biden a declarat că este „puţin probabil” ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia.

Racheta a căzut în satul Przedwodow, în apropiere de graniţa cu Ucraina, provocând moartea a două persoane.

Autorităţile ucrainene au raportat marţi lovituri aeriene ruseşti în întreaga ţară, de la est la vest, inclusiv atacuri în Kiev care au lovit clădiri rezidenţiale. Au fost semnalate în ţară şi atacuri asupra unor instalaţii energetice care au lăsat fără curent electric zone mari.

Atacurile ruseşti vin după ce Ucraina a înregistrat unul dintre cele mai mari succese militare de până acum - recucerirea, săptămâna trecută, a oraşului Herson din sudul ţării.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: racheta polonia ucraina