x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Sute de cadavre, descoperite la un crematoriu din Mexic

Sute de cadavre, descoperite la un crematoriu din Mexic

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2025   •   11:45
Sute de cadavre, descoperite la un crematoriu din Mexic
Sursa foto: Hepta

Autoritățile mexicane au descoperit sute de cadavre la un crematoriu din Ciudad Juarez. Cadavrele aparțin unor persoane care au murit în urmă cu trei sau patru ani. Descoperirea a fost făcută în urma unui apel anonim.

Autoritățile mexicane din orașul Ciudad Juarez au făcut o descoperire înfiorătoare la un crematoriu: 383 de cadavre și rămășițele parțiale ale altor șase persoane. Descoperirea a fost făcută în urma unui apel anonim.

Procurorul statului Chihuahua, César Jáuregui, a declarat luni că persoanele erau moarte de cel puțin trei sau patru ani, potrivit AP.

Jáuregui a mai spus că proprietarul crematoriului și un angajat au fost arestați.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cadavre crematoriu mexic