Bilanţul victimelor provocate de taifunul Damrey în Vietnam a urcat la 61 de morţi, în contextul în care ploile abundente continuă să cadă şi alte 28 de persoane sunt date dispărute, au anunţat luni autorităţile locale, citate de DPA.
Provincia Khanh Hoa, în care se află populara staţiune de vacanţă Nha Trang, a raportat 23 de decese, potrivit unui raport întocmit de Comitetul Naţional din Vietnam de Căutare şi Salvare, ce a fost trimis luni după-amiază Guvernului de la Hanoi.
Taifunul Damrey a atins coastele Vietnamului sâmbătă, cu rafale de vânt ce au avut viteze de până la 135 de kilometri pe oră, a anunţat luni Comitetul Central pentru Prevenirea Dezastrelor şi Control.
"Ne confruntăm cu posibilitatea celui mai grav pericol din toate timpurile", a declarat Nguyen Xuan Cuong, ministrul pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, duminică, într-o reuniune de urgenţă.
Ploile torenţiale au inundat numeroase centre urbane, unde nivelul apei a ajuns până la 1,5 metri. Anumite cartiere au rămas astfel complet izolate.
Oraşul Hoi An, al cărui Centru Vechi are o vechime de multe secole, a fost grav afectat. Mii de turişti au rămas blocaţi în această localitate începând de sâmbătă.
Oraşul Hue, vechea capitală imperială a ţării, a fost de asemenea inundat.
Întrucât ploile vor continua pe parcursul întregii zile de luni, lacurile de acumulare sunt aproape pline şi barajele lor riscă să cedeze, au avertizat autorităţile.
Taifunul Damrey a avariat 83.000 de locuinţe, a distrus aproximativ 35.000 de hectare de culturi agricole, a pus la pământ linii de alimentare cu energie electrică şi a scos din rădăcini mulţi copaci. Zece nave de tip cargo şi aproape 1.300 de vase de pescuit au fost scufundate.
Autorităţile au trimis peste 15.000 de soldaţi pentru a lua parte la operaţiunile de căutare şi salvare. Peste 4.000 de oameni au fost evacuaţi şi cazaţi în zone considerate sigure.
Taifunul Damrey a lovit Vietnamul cu doar câteva zile înainte de debutul summitului APEC din Da Nang, unde autorităţile au avertizat în privinţa riscului de producere a inundaţiilor şi a unor alunecări de teren.
Preşedintele american Donald Trump va ajunge în Da Nang în cursul zilei de vineri pentru a participa la această reuniune a liderilor politici ai lumii. La eveniment sunt aşteptaţi şi preşedintele chinez Xi Jinping şi preşedintele rus Vladimir Putin. AGERPRES