Miniştrii apărării din ţările Grupului de la Vişegrad (Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi Polonia) au decis vineri ca ţările lor să-şi intensifice cooperarea în sectorul militar, cele mai importante decizii luate fiind coordonarea bugetelor apărării, crearea unei unităţi comune de luptă şi participarea la manevre militare comune, relatează agenţiile MTI şi AFP.
La reuniunea desfăşurată chiar în localitatea ungară Vişegrad, unde în anul 1991 Ungaria, fosta Cehoslovacie şi Polonia au constituit Grupul de la Vişegrad, cei patru miniştri au semnat vineri trei acorduri ce prevăd cooperarea în domeniul planificării militare, elaborarea unui concept de apărare pentru următorii 10-15 ani şi constituirea unei unităţi comune de luptă în cadrul NATO şi al Uniunii Europene.
Ministrul ungar al apărării, Csaba Hende, consideră că documentele semnate vineri constituie fundamentul cooperării dintre cele patru state în sectorul militar. Ele au căzut de acord să nu mai reducă bugetele apărării şi să se consulte în acest format înaintea fiecărei achiziţii majore de armament pentru a vedea dacă echipamentele dorite pot fi produse într-una din aceste ţări ori de două sau mai multe dintre ele în cadrul unor programe comune.
Cât despre unitatea comună de luptă, aceasta poate constitui baza unei forţe regionale ce va putea fi desfăşurată în misiuni sub comanda NATO sau a UE, ori în alte operaţiuni pe termen lung. Unitatea va fi operaţională în anul 2016 şi efectivele ei vor număra circa 3.000 de soldaţi. Cei patru miniştri au convenit totodată ca în a doua jumătate a acelui an ţările lor să participe la un exerciţiu militar comun în cadrul unor aplicaţii mai ample ale NATO.
"Situaţia actuală din Europa arată că, din nefericire, un conflict militar, de neconceput până de curând, ar putea avea loc", a avertizat după reuniunea de vineri ministrul polonez al apărării, Tomasz Siemoniak. Criza din Ucraina a demonstrat importanţa "unei cooperări mai dinamice" între cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad în cadrul NATO şi al UE, a adăugat el.
Şi ministrul ungar de externe, Janos Martonyi, a declarat joi că ţările Grupului de la Vişegrad sunt foarte "vulnerabile" în faţa crizei din Ucraina, motiv pentru care ele se aşteaptă la "solidaritate" din partea UE dacă vor fi afectate de eventuale sancţiuni economice care ar putea fi impuse Rusiei ca urmare a intervenţiei în Crimeea.
Cei patru miniştrii ai apărării din statele Grupului de la Vişegrad urmează să se întâlnească şi cu omologii lor din Austria, Croaţia şi Slovenia, pentru a aborda chestiunile de securitate legate de Ucraina şi de Balcani.