x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Telefoane si mesaje - Directiva pentru stocarea datelor

Telefoane si mesaje - Directiva pentru stocarea datelor

de Irina Cristea    |    22 Feb 2006   •   00:00

Ministrii Justitiei din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat ieri directiva cu privire la stocarea unei serii de informatii provenind din convorbirile telefonice sau prin Internet. Directiva urmeaza sa fie o arma in lupta impotriva crimei organizate si a terorismului. Astfel, operatorii de pe tot teritoriul Uniunii Europene trebuie sa pastreze date cum ar fi expeditorul, destinatarul, ora unei comunicatii, durata sau locul de unde a fost initiata. Continutul convorbirilor sau al mesajelor nu intra sub incidenta prevederii europene. Stocarea se va face pe durate cuprinse intre 6 si 24 de luni.

PREVEDERI NATIONALE. Multe state membre dispuneau deja de o legislatie nationala in acest sens. Este cazul Olandei, Frantei sau Italiei, numai ca perioada de pastrare a datelor variaza de la 3 luni la 4 ani. Acolo unde legislatia nationala prevede o pastrare mai indelungata decat cea prevazuta de UE, ea ramane in vigoare. Tari precum Germania si Finlanda nu aveau legi care sa le permita astfel de interventii.

×
Subiecte în articol: externe