x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe  „Terminator” a luat 30 de ani

 „Terminator” a luat 30 de ani

08 Noi 2019   •   18:30
 „Terminator” a luat 30 de ani

Curtea Penală Internaţională (CPI) a decis joi o pedeapsă de 30 de ani de închisoare pentru fostul şef adjunct al Statului Major al Forţelor Patriotice pentru Eliberarea Congo (FPLC), Bosco Ntaganda, găsit vinovat de 13 crime de război şi cinci contra umanităţii, transmite EFE.

Aceasta reprezintă cea mai mare condamnare dictată de acest tribunal internaţional de la intrarea sa în funcţiune, în 2002, depăşind-o pe cea impusă liderului FPLC, Thomas Lubanga, de 14 ani de închisoare. Pentru a justifica verdictul, preşedintele de şedinţă, judecătorul Robert Fremr, a subliniat gravitatea infracţiunilor şi consecinţele fizice şi psihologice pentru victimele lui Ntaganda. În iunie, judecătorii l-au declarat pe Ntaganda vinovat de toate infracţiunile pentru care a fost inculpat, între care înrolarea copiilor în armată, abuzuri sexuale, asasinate, persecuţii şi ordonarea de atacuri asupra populaţiei civile din Ituri, în nord-estul Republicii Democratice Congo, între anii 2002 şi 2003.

Tribunalul a stabilit că fostul lider de gherilă în vârstă de 45 de ani, cunoscut sub numele de „Terminator”, a fost vinovat, în mod direct, în cazul asasinatelor şi persecuţiilor şi, în mod indirect, de restul infracţiunilor pentru care era acuzat. Ntaganda a apărut în faţa instanţei cu o cravată roşie şi un sacou albastru, s-a ridicat pentru a auzi verdictul, aşa cum se obişnuieşte la CPI, şi nu a schiţat niciun gest când a aflat sentinţa.

 

Citirea sentinţei a reflectat cruzimea delictelor comise de FPLC, în ciuda faptului că cel de-al doilea război din Congo (1997-2003) se afla spre final.

 

×