x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teste cu arme chimice pe oameni

Teste cu arme chimice pe oameni

13 Feb 2004   •   00:00

Regimul de la Phenian a testat arme chimice pe detinutii politici.

Aceasta acuzatie cutremuratoare a fost lansata de militantii sud-coreeni pentru drepturile omului, care au publicat, ieri, la Seul, un document care confirma ca regimul dictatorial al lui Kim Jong Il a folosit oameni drept cobai.

ACTE IN REGULA. Textul publicat face parte dintr-o serie de trei documente scoase din Coreea de Nord in 2003, conform Organizatiei Citizen’s Coalition for Human of Abductees and North Korean Refugees (CHNK). Documentele au fost obtinute de un refugiat nord-coreean, care fugise in China, unde a fost arestat. Celelalte doua texte se afla la Londra si Tokyo.

CRUD. Raportul de la Seul dateaza din 13 februarie 2002 si face referire la un anume Choi Mun-Pyo. "Acest barbat va fi folosit pentru testarea unor arme chimice pe baza de gaz lichefiat", se arata in documentul semnat de Kim Song- Han, a carui functie nu este precizata.
Informatiile intervin dupa ce saptamana trecuta, un alt transfug nord-coreean a declarat, intr-un interviu acordat BBC, ca detinutii nordcoreeni erau folositi pentru experiente chimice in camere de gazare, ceea ce a starnit reactia prompta a Memorialului de la Yad Vashem, din Israel, dedicat victimelor Holocaustului, care a cerut o ancheta a ONU pe aceasta tema. (Marina Constantinoiu)

×
Subiecte în articol: externe