Tânăra, cunoscută pentru implicarea sa în ajutorarea persoanelor vulnerabile, a fost ucisă de unui om căruia îi oferise adăpost, impresionată de povestea lui de viață.
Mariana a fost dată dispărută la finalul lunii iulie, iar poliția a stabilit acum circumstanțele crimei. Kyle Bearden, bărbatul căruia Mariana îi oferise găzduire, a împușcat-o și a încercat să ascundă urmele faptei, abandonând trupul într-un parc. Autoritățile au reținut și pus sub acuzare principalul suspect pentru omor premeditat.
„Familia Marianei a fost informată de stadiul investigației. Un suspect a fost arestat și acuzat de omor premeditat”, a transmis poliția locală din Wichita.
Copilărie grea, transformatâ în generozitate
Mariana a cunoscut încă din copilărie lipsurile, fiind adoptată din România și trecută prin sistemul de plasament atât în țară, cât și în Statele Unite. Însă ea nu a lăsat trecutul să o definească și s-a implicat activ pentru a-i ajuta pe cei aflați la nevoie.
„Mari nu merita asta! Era o persoană caldă, altruistă, care dăruia fără să ezite – fie că era vorba de o haină, un drum cu mașina sau doar sprijin moral”, a povestit sora sa, Zebib Christian.
Prietenii o descriu ca o fire deschisă și pasionată de binele celor din jur.
„Relația noastră a început ca una de mentorat, dar, în timp, Mariana a devenit ca o fiică pentru mine”, a spus Debbie Matthew, o prietenă. „Era donică să aducă bunătate în viețile oamenilor – chiar și a celor la care mulți dintre noi nu s-ar fi gândit să-i ajute”, a afirmat John Matthew, un alt prieten.
Slujba de pomenire a strâns zeci de persoane, printre care mulți dintre cei pe care Mariana i-a sprijinit de-a lungul anilor, arătând impactul pozitiv și altruismul ei excepțional în comunitate, potrivit observatornews.ro.


