x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Traian și Maria Băsescu au primit cetățenia Republicii Moldova

Traian și Maria Băsescu au primit cetățenia Republicii Moldova

09 Iun 2016   •   15:44
Traian și Maria Băsescu au primit cetățenia Republicii Moldova
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, şi soţia sa, Maria, au primit cetăţenia Republicii Moldova, decretele de acordare fiind semnate joi de către preşedintele Nicolae Timofti, transmite Unimedia.md.

Informaţia a fost confirmată pentru Unimedia de către ofiţerul de presă al preşedinţiei R. Moldova, Ana Samson.

Soţii Băsescu au depus cererea pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova la 18 martie curent, aminteşte sursa citată.

Traian Băsescu declarase că îşi doreşte să depună cererea pentru cetăţenie moldovenească, însă a amânat acest lucru din cauza speculaţiilor care puteau apărea la Chişinău.

'Mi-am dorit mult să fiu cetăţean al Republicii Moldova. Vom vedea dacă vor fi condiţii să se întâmple acest lucru până îşi termină dl preşedinte Timofti mandatul. Momentele politice păreau potrivnice acestui lucru. S-ar fi speculat extrem la Chişinău şi nu am vrut să dau loc la speculaţii, nici eu nici preşedintele Timofti. În ultimele zile de mandat ale dlui Timofti să rezolvăm problema, dar voi discuta cu dumnealui subiectul', explicase Traian Băsescu în cadrul emisiunii Alb&Negru de la Unimedia. AGERPRES

×
Subiecte în articol: traian basescu maria basescu