x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Transportul în comun din Bruxelles, paralizat din cauza unei greve-surpriză

Transportul în comun din Bruxelles, paralizat din cauza unei greve-surpriză

15 Feb 2011   •   13:10

Transporturile în comun din Bruxelles sunt paralizate complet marţi, din cauza unei greve-surpriză, lansată de salariaţi pentru a protesta faţă de agresarea unui şofer luni, după mai multe incidente similare în oraş, relatează AFP, citată de Mediafax.

Nici un metrou, autobuz sau tramvai din cadrul societăţii publice a capitalei belgiene, STIB, nu circula, a precizat compania.

Mişcarea de protest, începută luni seara în reţeaua de metrou, care s-a extins marţi la autobuze şi tramvaie, ar putea dura toată ziua.

Angajaţii au decis să protesteze faţă de condiţiile de securitate considerate insuficiente.

Luni seara, un conductor de metrou care ieşea din cabină a fost urmărit de un pasager, care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul şi i-a rupt un braţ. Un agent de securitate, care încerca să intervină, a fost de asemenea rănit uşor.

Mai multe agresiuni de acelaşi tip s-au produs în ultimele luni.

O reuniune este prevăzută în cursul zilei între sindicate şi conducerea societăţii de transporturi, care intenţionează să recruteze agenţi de securitate pentru metrou.

×