x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei companii din Canada, puse sub acuzare pentru moartea unei fetiţe românce de trei ani

Trei companii din Canada, puse sub acuzare pentru moartea unei fetiţe românce de trei ani

27 Sep 2009   •   00:00

Trei companii de construcţii din Canada au fost puse sub acuzare pentru moartea unei fetiţe românce de trei ani care a fost strivită se materiale de construcţii ce au căzut de pe un şantier, în Calgary, informează Calgary Sun.

Constructorul imobilului de pe care au căzut materialele era Germain Group, cu sediul în Quebec, iar companiile acuzate sunt Germain Residences, Greenville-Germain Calgary Partnership şi Flynn Canada.

Miroslav Kserk, soţia lui, Mariana şi copiii acestora, Eric (şapte ani) şi Michelle (trei ani) se plimbau, împreună cu mai multe rude din România, prin oraşul Calagry, pe 1 august, când au fost loviţi de materiale de construcţii ce au căzut de pe un şantier.

Michelle a murit după ce o bucată masivă de metal a căzut peste ea, iar Miroslav şi fiul său au fost grav răniţi.

Potrivit oficialilor primăriei din Calgary, proprietarii, constructorii şi subcontractaţii sunt responsabili de asigurarea protecţiei în preajma şantierelor.

Mediafax

×
Subiecte în articol: externe