După o perioadă de acalmie în relațiile cu presa, președintele american, Donald Trump, a redevenit ținta predilectă a mass-media de peste Ocean, după ce a comparat Casa Albă cu o groapă de gunoi și a fost acuzat că dictează politica editorială a postului de televiziune „Fox News”. Inventat de liderul american, conceptul de „fake news” pare să fie utilizat frecvent chiar de creatorul său.
Președintele Donald Trump le-a mărturisit membrilor clubului său de golf din New Jersey că petrece mult timp departe de Washington, deoarece Casa Albă este o „adevărată groapă de gunoi”, scrie AP. Afirmațiile liderului american au fost surprinse într-un articol postat chiar pe site-ul clubului de golf. Materialul relatează o scenă în care Trump discută cu membri ai clubului, cărora le spune că-și face apariția frecvent pe proprietatea de golf din Bedminster, New Jersey, deoarece „această Casă Albă este o adevărată groapă de gunoi”. AP remarcă, de altfel, că Trump petrece aproape fiecare week-end pe proprietățile sale, între care și Bedminster. Concomitent, comparația neinspirată a președintelui este dublată de un alt scandal. Postul american conservator de televiziune „Fox News”, care îl susține pe Trump, a fost citat în justiție, marți, de unul dintre consultanții săi. Acesta acuză „Fox News” că a publicat, intenționat, informații false, la cererea președintelui SUA. Informațiile, utilizate pentru compromiterea democraților, s-ar fi bazat pe citate inventate, susține consultantul pe probleme de securitate, poliție și justiție, căruia i-au fost atribuite afirmațiile inexistente. La câteva zile după ce articolul a fost postat online, „Fox News” l-a retras, explicând că acesta nu a fost supus „celei mai exigente analize editoriale”. Potrivit aceleiași surse, jurnalista de la „Fox New”, care este autoarea articolului, ar fi lucrat în colaborare cu un alt consultant al postului, apropiat echipei lui Trump. Mai mult, însuși președintele ar fi citit articolul înainte de publicare, cerând insistent ca acesta să fie postat online, cu câteva ore înainte de publicare.
BURTIERĂ
„Fox News” ar fi inventat o poveste pentru a atenua presiunile asupra echipei lui Trump, suspectată de colaborare cu Rusia.