Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îngrozit de coronavirus, Putin a acceptat, în 2020, testele trimise de Trump, dar s-a străduit să prevină consecințele politice nefaste ale gestului miliardarului de la Casa Albă, nu pentru el, ci pentru omologul său american.
El l-a avertizat pe Trump să nu dezvăluie că a trimis la Moscova echipamentul medical de diagnosticare, aflat la vremea respectivă în cantități limitate, scrie Woodward în cartea sa, intitulată „War” („Război”), se arată într-unul dintre extrasele publicate de WP.
Putin, susține Woodward, i-a spus lui Trump: „Nu vreau să spui nimănui, pentru că oamenii se vor supăra pe tine, nu pe mine”.
Relație ce dăinuie peste ani
Patru ani mai târziu, relația personală dintre cei doi bărbați pare să fi rămas la fel de strânsă, în timp ce Trump face campanie pentru a reveni la Casa Albă, iar Putin își orchestrează asaltul sângeros asupra Ucrainei, mai relatează jurnalistul de investigații.
La începutul anului 2024, fostul președinte i-a ordonat unui consilier să plece din biroul lui de la Mar-a-Lago, reședința sa din Florida, pentru a putea purta o convorbire telefonică privată cu liderul rus, susține Woodward.
Cartea nu descrie ce ar fi discutat cei doi bărbați și citează un oficial al campaniei Trump, care pune la îndoială presupusul contact. Consilierul anonim al lui Trump, menționat în carte, a indicat însă că liderul Partidului Republican ar fi vorbit cu Putin de șapte ori, de când fostul președinte american a părăsit Casa Albă, în 2021.
Citește pe Antena3.ro
„Trump, mai rău decât Richard Nixon”
Aceste interacțiuni dintre Trump și liderul autoritar al unei țări aflate în război cu un aliat american stau la baza concluziei lui Woodward, potrivit căreia actualul candidat republican la președinție este mai rău decât Richard M. Nixon.
„Trump a fost cel mai nesăbuit și impulsiv președinte din istoria Americii și dă dovadă de același caracter ca și candidat la președinție, în 2024.”, scrie Woodward.
Publicată în ajunul alegerilor prezidențiale, cartea lui Woodward, care a relatat succesele și eșecurile președinților americani timp de 50 de ani, concluzionează că Trump nu este potrivit pentru funcția de lider al celei mai mari puteri mondiale.
Reacția taberei republicane nu s-a lăsat așteptată. Purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Steven Cheung, a declarat imediat: „Niciuna dintre aceste povești inventate de Bob Woodward nu este adevărată!”
Colaboratorul candidatului republican a lansat o serie de atacuri personale la adresa autorului, precizând, de asemenea, că Trump nu i-a acordat acestuia un interviu pentru carte.
Cheung a mai spus că această carte „aparține fie coșului de chilipiruri al secțiunii de ficțiune a unei librării cu reduceri, fie este folosită ca hârtie igienică”.
Influența miliardarului bântuie Casa Albă
Cartea, cea de-a patra a lui Woodward de la victoria surprinzătoare a lui Trump, în 2016, se concentrează în principal pe războaiele „gemene”, care hărțuiesc administrația Biden - războiul total al Rusiei în Ucraina, lansat în februarie 2022, și campania militară a Israelului împotriva Hamas și a altor aliați ai Iranului, lansată după atacurile teroriste ale extremiștilor palestinieni din 7 octombrie 2023.
Cartea examinează, de asemenea, umbra persistentă lăsată de Trump asupra conflictelor externe din ultimii patru ani, precum și asupra mediului politic partizan din SUA, în care acestea s-au derulat.
Potrivit lui Woodward, unul dintre consilierii lui Trump pe probleme de securitate națională, Keith Kellogg, s-a întâlnit în secret cu Netanyahu, în timpul unei călătorii în Israel, la începutul acestui an.
La întoarcere, Kellogg a difuzat în mod public o notă în care îl învinuia efectiv pe Biden pentru atacul condus de Hamas asupra Israelului: „Această vizită a întărit faptul că erodarea de către administrația Biden a descurajării SUA la nivel global și politicile sale eșuate față de Iran au deschis America spre un război regional în Orientul Mijlociu, cu consecințe devastatoare pentru aliatul nostru Israel”.
La vremea respectivă, consilierii lui Biden îi presau pe liderii Israelului să accepte un acord de încetare a focului, ca parte a unui efort de a preveni o invazie a orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.
Îndemnurile lor s-au dovedit în cele din urmă zadarnice; ofensiva de la Rafah a început în luna mai.
Nimeni nu a simțit mai acut decât șeful diplomației americane, Antony Blinken, limitele capacității administrației de la Washington de a tempera Israelul. „Era evident că Blinken nu avea nicio influență”, scrie Woodward.
Și în privința Ucrainei, influența lui Trump a fost una pronunțată, chiar și din casa sa de la Mar-a-Lago. Opoziția fostului președinte față de finanțarea efortului de război al Kievului a creat un blocaj asupra sprijinului Partidului Republican în Camera Reprezentanților.
În primăvara anului trecut, președintele Camerei Reprezentanților, republicanul Mike Johnson, a reușit să îl convingă pe Trump să își atenueze poziția, nu arătându-i că Ucraina luptă pentru o cauză dreaptă, ci convingându-l că pachetul de ajutor va spori șansele electorale ale conferinței republicane și, astfel, îl va avantaja personal în perioada premergătoare alegerilor din noiembrie, scrie Woodward.
Mar-a-Lago, sinonim cu Coreea de Nord
Woodward se referă apoi la modul în care Trump lua deciziile în materie de politică externă, atunci când era comandant suprem.
Cartea arată cum acesta a luat în considerare o gamă largă de puncte de vedere, inclusiv de la persoane fără nicio expertiză relevantă. Astfel, în timpul unei reuniuni la nivel înalt despre Afganistan, organizată într-un complex de gestionare a informațiilor aflat la parterul Aripei de Vest a Casei Albe, Trump s-a învârtit în jurul mesei pentru a cere părerea tuturor.
„Domnule președinte, eu sunt cel care ia notițe!”, l-a informat o persoană aflată în încăpere. „A, nu!”, i-a replicat Trump. „Dacă ești în această cameră, vorbește!”, i-a ordonat comandantul suprem. Persoana care a luat notițe și-a împărtășit apoi, pe scurt, opiniile.
Într-un alt episod care redă impactul lui Trump asupra politicii și societății americane, autorul se referă la senatorul republican Lindsey Graham, un locotenent loial miliardarului american și un lider ce-și schimbă deseori convingerile, care dintr-un critic deschis al prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman a devenit un interlocutor de încredere al acestuia.
Înainte de atacurile din 7 octombrie 2023, Graham i-a transmis lui Biden informații despre perspectivele de normalizare a relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel.
Graham credea că normalizarea ar fi cel mai bine să fie finalizată sub conducerea lui Biden, argumentând că democrații din Congres ar fi reticenți să acorde sprijin unei inițiative sponsorizate de Trump. Graham a promis că el poate obține voturile republicanilor.
După 7 octombrie, Graham a continuat să discute cu prințul moștenitor. În timpul unei vizite a senatorului la Riad, în martie, scrie Woodward, Graham a propus o convorbire telefonică cu Trump. Prințul moștenitor a scos un telefon cu cartelă pe care scria „TRUMP 45”.
În cadrul întâlnirilor anterioare, prințul moștenitor scosese alte astfel de dispozitive, inclusiv unul etichetat „JAKE SULLIVAN” pentru consilierul pentru securitate națională al lui Biden.
În timpul convorbirii din martie, cu Trump, purtată de prințul moștenitor prin difuzor în timp ce Graham era prezent, fostul președinte l-a tachinat pe senator pentru că a cerut o dată demiterea regelui saudit, din cauza asasinării editorialistului Jamal Khashoggi, de la „Washington Post”, pe care CIA a concluzionat că Mohammed a ordonat-o.
Graham a respins afirmația, mărturisind că s-a înșelat în privința autocratului saudit.
Curtea regală din Riad nu este însă comparația pe care Graham o folosește atunci când descrie vizitele la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago. Potrivit lui Woodward, senatorul invocă o formă și mai brutală de autoritarism.
„Să mergi la Mar-a-Lago este un pic ca și cum ai merge în Coreea de Nord.”, îl citează Woodward pe Graham. „Toată lumea se ridică în picioare și aplaudă de fiecare dată când intră Trump!”, adaugă senatorul.
Nici Biden nu scapă de critici
Cartea include și evaluări sincere ale lui Biden cu privire la propriile sale greșeli, inclusiv decizia sa de a-l numi pe Merrick Garland procuror general.
Reacționând la urmărirea penală a fiului său, Hunter, - de către un procuror special numit de Garland pe fondul recriminărilor partizane cu privire la urmărirea penală a lui Trump de către Departamentul de Justiție - președintele i-a spus unui colaborator: „Nu ar fi trebuit să-l aleg niciodată pe Garland”.
Cartea prezintă apoi retragerea din Afganistan, în vara anului 2021, ca pe o rană pentru administrația Biden, care avea să modeleze ulterior răspunsul acesteia la alte puncte internaționale fierbinți.
Dezastrul, în care serviciile secrete americane nu au reușit să prevadă cât de repede talibanii vor prelua puterea, a stârnit simpatia arhitectului invaziei inițiale din 2001, George W. Bush, care, potrivit lui Woodward, i-a spus lui Biden: „Doamne, pot înțelege prin ce treci. Și eu am primit înjurături de la oamenii mei din serviciile de informații!”.
Woodward pune apoi în contrast eșecul serviciilor de spionaj din Afganistan, cu informațiile remarcabile obținute de spionii americani în privința planurilor Rusiei înainte de invadarea Ucrainei, în 2022. Capacitățile americane, relatează Woodward, includeau o sursă din interiorul Kremlinului.
Cartea arată cum deciziile timpurii ale lui Biden, care au fost uneori în conflict cu judecățile celor mai apropiați consilieri ai săi, au influențat cursul războiului.
Cea mai importantă a fost promisiunea sa publică că Washingtonul nu va angaja trupe în conflict, ceea ce a eliminat un element-cheie de negociere, dar a stabilit un reper pentru opinia publică americană, sătulă de noi implicări externe.
Biden, susține Woodward, a considerat că agresiunea rusă din trecut a fost prost gestionată de predecesorii săi, inclusiv de cel sub care a servit ca vicepreședinte, Barack Obama.
„Barack nu l-a luat niciodată în serios pe Putin!”, i-a spus Biden unui prieten apropiat.
Greșeli costisitoare
Greșelile lui Biden au fost costisitoare, se mai arată în carte. În ianuarie 2022, el a părut să submineze determinarea americană, evocând posibilitatea ca Rusia să încerce doar o „incursiune minoră”. Consilierul său pe probleme de securitate națională, Jake Sullivan, a trebuit să limiteze daunele acestei poziții, în fața omologilor lui din nouă țări NATO, dezvăluie Woodward.
Autorul scrie că diplomația cea mai delicată a lui Biden a implicat, totuși, încercarea de a exclude opțiunea nucleară a Rusiei.
În toamna anului 2022, această opțiune părea a fi una reală, agențiile de informații americane raportând că Putin cântărea serios utilizarea unei arme nucleare tactice - la un moment dat evaluând probabilitatea la 50 %.
O încercare extrem de susținută de a aduce Moscova înapoi, de la marginea prăpastiei, a avut loc în luna octombrie a aceluiași an, atunci când Rusia părea să pregătească terenul pentru o escaladare, acuzând Ucraina că are în vedere detonarea unei „bombe murdare”.
Echipa lui Biden s-a confruntat cu momente la fel de dificile cu israelienii, relatează Woodward, prefigurând recenta ofensivă a lui Netanyahu contra Hezbollah și o campanie deliberată de respingere explicită a apelurilor SUA pentru o încetare a focului.
Concomitent cu afirmațiile nefondate ale Rusiei privind intenția Ucrainei de a utiliza o „bombă murdară”, israelienii păreau pregătiți, în zilele de după 7 octombrie 2023, să lanseze un atac preventiv asupra Hezbollah, pe baza a ceea ce experții americani au considerat avertismente „fantomă” privind mobilizarea grupării proiraniene libaneze de-a lungul frontierei de nord a Israelului.
„Netanyahu, un mincinos!”
„Israelienii fac întotdeauna acest lucru.”, a fost reacția lui Brett McGurk, coordonatorul lui Biden pentru Orientul Mijlociu, potrivit cărții. „Ei susțin: «Avem informații! O să le vedeți. O să vedeți!»”. Dar cam 50 la sută din timp, așa-zisele informații nu apar, de fapt.”, a comentat McGurk. Iar presupusele drone raportate de israelieni s-au dovedit a fi păsări.
Cu toate acestea, cartea arată, de asemenea, cum administrația Biden nu a făcut mare lucru pentru a-și modifica politica față de Israel, chiar dacă înalți oficiali americani au renunțat la convingerea că guvernul de la Ierusalim acționează cu bună-credință.
În zilele de după 7 octombrie, impresia lui Blinken despre abordarea ministrului Apărării, Yoav Gallant, era deja următoarea: „Nu contează câți oameni mor. Au misiunea de a eradica Hamas și nu contează câți palestinieni mor. Nu contează nici câți israelieni mor!”.
Într-o convorbire tete-a-tete, în aprilie, Netanyahu i-a promis lui Biden că ofensiva de la Rafah va dura doar trei săptămâni, o promisiune pe care președintele american nu a luat-o niciodată în serios. „Va dura luni”, a răspuns Biden.
Biden s-a plâns, de altfel, colaboratorilor lui că Netanyahu este un mincinos, interesat doar de supraviețuirea sa politică. Și a concluzionat același lucru despre colaboratorii premierului, spunând că 18 din 19 oameni care lucrează pentru Netanyahu sunt „mincinoși”, se mai arată în carte.
