x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump urmează să semneze un ordin executiv ce interzice arderea drapelului american

Donald Trump urmează să semneze un ordin executiv ce interzice arderea drapelului american

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2025   •   21:30
Donald Trump urmează să semneze un ordin executiv ce interzice arderea drapelului american
Sursa foto: Hepta/Donald Trump

Președintele SUA, Donald Trump, urmează să semneze luni un ordin executiv care vizează pedepsirea celor care ard steagul Statelor Unite, deși gestul este protejat de Primul Amendament al Constituției, notează AP News.

Potrivit unui oficial de la Casa Albă, ordinul cere procurorului general, Pam Bondi să ancheteze și să urmărească penal cazurile în care arderea drapelului este asociată cu încălcări ale legii.

Măsura ar permite, în anumite situații, și refuzarea sau anularea vizelor pentru străinii implicați în asemenea acte.

Trump a cerut în repetate rânduri sancțiuni pentru cei care ard drapelul, deși actul este protejat de Primul Amendament al Constituției Americane conform unei decizii luate de Curtea Supremă.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: trump ordin executiv