Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De la apărare și comerț până la politicile climatice, al doilea mandat al lui Donald Trump a zguduit din temelii Europa și i-a obligat pe liderii de pe continent să se adapteze unei noi realități transatlantice.
Practic, nu există astăzi un sector economic sau politic din Europa care să nu fi fost afectat de deciziile liderului american.
Companiile și consumatorii europeni resimt din plin efectele tarifelor impuse de Washington. Militanții pentru climă sunt loviți de retragerea Statelor Unite din tratate internaționale majore, inclusiv din Acordul de la Paris. Bugetele naționale sunt puse sub presiune de cererile lui Trump privind creșterea cheltuielilor pentru apărare, în timp ce armatele europene își refac efectivele și își regândesc strategiile.
În plan politic, criza este exploatată din plin: unii lideri se poziționează drept apărători ai Europei în fața „asaltului” lui Trump, în timp ce alții îmbrățișează un populism de tip MAGA, pe model american.
Amploarea efectelor Trump 2.0 este atât de mare încât devine greu de cuantificat. În acest context, site-ul „Politico” a adresat o întrebare simplă unor lideri de opinie din Europa și SUA: care este cel mai important mod în care Trump a schimbat Europa?
Răspunsurile variază de la posibila erodare a NATO și schimbarea identităților politice, până la reculuri majore în lupta contra schimbărilor climatice. Un sentiment comun traversează însă toate aceste analize: pentru Europa, acesta este un moment decisiv - fie se adaptează, fie se scufundă.
„Vacanța strategică a Europei s-a încheiat”
Donald Trump a spulberat iluzia potrivit căreia „valorile comune”, invocate frecvent în Europa, sunt, într-adevăr, împărtășite de toți. În realitate, multe dintre aceste valori - în mare parte liberale, de stânga sau de extremă stângă - nu sunt universal acceptate, susține Attila Demkó, analist de politici de securitate și scriitor, stabilit în Ungaria.
Accentul pus pe multiculturalism, pe „Willkommenskultur” (termen german care desemnează o cultură a deschiderii față de refugiați), obsesia pentru corectitudine politică și pentru temele de gen au creat o falie profundă. Iar această divizare nu se manifestă doar între Europa și Statele Unite, ci și în interiorul societăților europene.
Atât timp cât țări mai mici, precum Ungaria sau Slovacia, ori partide considerate „non-mainstream” - Adunarea Națională în Franța, PiS în Polonia sau AfD în Germania - puteau fi ignorate și izolate la periferia politică, ruptura părea gestionabilă. Trump și dreapta americană nu pot fi însă ignorați. Falia este reală și traversează chiar centrul societăților occidentale, mai afirmă Demkó.
Trump a transmis, totodată, un mesaj dur: vacanța strategică a Europei s-a încheiat. Continentul trebuie să plătească prețul integral pentru propria apărare și aproape integral pentru sprijinul acordat Ucrainei. Până acum, Uniunea Europeană a vorbit mult, dar a acționat prea puțin.
Trump ar putea fi liderul care, în cele din urmă, va forța Europa să treacă de la discurs la fapte - sau, dacă nu este capabilă să facă acest pas, măcar să înceteze să viseze și să mai țină predici, mai spune Demkó.
„S-ar putea ca Trump să facă Europei un bine”
Prin faptul că provoacă Europa să facă mai mult pentru propria apărare, președintele Donald Trump s-ar putea să îi facă, de fapt, un bine. Dacă statele europene reușesc să adopte un plan comun pentru producerea de echipamente și tehnologii militare, continentul ar putea ieși mai puternic din această confruntare strategică, consideră Kay Bailey Hutchison, fost ambasador al SUA la NATO.
Creșterea capacităților de apărare, cu contribuții din partea fiecărei țări, ar aduce nu doar beneficii de securitate, ci și câștiguri economice semnificative.
De la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Europa s-a bazat în mare măsură pe SUA pentru garanțiile sale de securitate. La fel ca alți președinți americani - republicani și democrați -Trump susține că a venit momentul ca responsabilitatea pentru securitate să fie împărțită mai echitabil între aliați.
Pentru a obține rezultate maxime, această redistribuire a responsabilităților trebuie să ducă și la capacități militare interoperabile.
Sub coordonarea NATO, toți aliații dispuși să participe, alături de parteneri de încredere, ar putea colabora la producerea și fabricarea de echipamente militare, în timp ce antrenamentele comune și exercițiile extinse ar pregăti statele NATO și partenerii apropiați pentru apărarea colectivă, indiferent de gravitatea amenințărilor.
Dacă Europa va folosi cu înțelepciune cele 5% din PIB promise pentru prioritățile de apărare și va acționa în coordonare cu Statele Unite și cu aliații de încredere, lumea ar putea deveni mai sigură pentru cei care caută libertatea - iar Europa ar fi percepută drept un lider global solid și credibil, mai spune Kay Bailey Hutchison.
„Una dintre cele mai puternice alianțe s-a slăbit”
Din perspectiva relațiilor internaționale, cel mai important mod în care Trump a schimbat Europa este destabilizarea parteneriatului transatlantic. De-a lungul celor două mandate ale lui Trump, Uniunea Europeană a ajuns la concluzia că Statele Unite nu mai sunt un partener apropiat și de încredere, remarcă Manfred Elsig, profesor de relații internaționale la World Trade Institute, din cadrul Universității din Berna.
Trump a erodat cel mai important capital politic al cooperării transatlantice: încrederea - fundamentul relației dintre SUA și Europa, construit după Al Doilea Război Mondial.
Pactul de securitate transregional, cu NATO în centrul său, a fost serios slăbit, afectând ceea ce teoreticianul Karl Deutsch numea o „comunitate de securitate”, bazată pe valori comune și pe un sentiment de apartenență colectivă, precizează Elsig.
În acest context, Europa este obligată să își regândească rapid arhitectura de securitate și să adopte o abordare mult mai independentă, spune el.
Un alt domeniu profund afectat de președinția Trump este piața transatlantică. „Comunitatea comercială” nu mai reprezintă un model de comerț relativ liber, echitabil și stabil, iar relațiile de investiții generează mai puțină creștere și inovație.
Efectele secundare includ redirecționarea fluxurilor comerciale și presiuni tot mai mari pentru protejarea piețelor interne de concurența externă.
În consecință, Europa va căuta alți parteneri comerciali care susțin un sistem bazat pe reguli, într-un efort de reducere a riscurilor și de securizare a lanțurilor de aprovizionare.
Considerentele de securitate economică vor deveni tot mai centrale în agenda economică internațională a Uniunii Europene, iar tendințele de consolidare a blocurilor economice se vor accentua, afirmă Elsig.
În cele din urmă, investițiile Europei în diplomația climatică și în cooperarea pentru dezvoltare suferă un recul din cauza „doctrinei retragerii” adoptate de SUA încă din 2016.
Washingtonul ocolește sau instrumentalizează selectiv dreptul internațional, erodând solidaritatea globală și marginalizând politicile ambițioase de care planeta are urgent nevoie.
Ca rezultat, Europa va avea dificultăți în a găsi parteneri la nivel global și va continua să acționeze unilateral, atât în domeniul politicilor climatice, cât și al dezvoltării, conchide profesorul de relații internaționale.
„Europa să accepte realitatea: este un continent sărac în resurse”
În domeniul climei și al mediului, Donald Trump a distras atenția Europei de la vulnerabilitățile sale structurale pe termen lung, alimentând panica legată de apărare și comerț, afirmă Heather Grabbe, cercetător principal la Bruegel, un think tank economic cu sediul la Bruxelles.
Crizele generate de incertitudinea sprijinului militar american împotriva agresiunii ruse și de tarifele care lovesc o economie europeană dependentă de comerț i-au pus pe liderii europeni în defensivă și i-au forțat să se concentreze pe securitatea imediată.
Desigur, aceste probleme sunt importante. Ele deturnează însă atenția politică și resursele bugetare de la investiții care ar aduce securitate pe termen lung: adaptarea la schimbările climatice, protecția față de piețe de materii prime extrem de volatile și consolidarea unor lanțuri de aprovizionare mai reziliente, prin creșterea productivității resurselor și investiții în reziliența climatică, remarcă Grabbe.
Președintele rus, Vladimir Putin, poate sau nu să invadeze Europa, iar Trump poate sau nu să vină în apărarea noastră. În schimb, schimbările climatice și insecuritatea resurselor vor afecta cu certitudine economia europeană.
Europa trebuie să își asume realitatea dură a unui continent sărac în resurse - nu doar în combustibili fosili, ci și în multe alte materii prime esențiale, spune Grabbe.
Și în timp ce Trump încearcă să mențină dependența Europei de gazul natural lichefiat (LNG) din Statele Unite, ca alternativă la gazul rusesc, aceasta este cea mai costisitoare soluție pentru alimentarea economiei și, totodată, una care încetinește tranziția către o veritabilă securitate energetică.
Subvențiile pentru combustibili fosili, care depășesc 100 de miliarde de euro anual, mențin Europa vulnerabilă față de SUA și alți exportatori, în loc ca banii contribuabililor să fie direcționați către electrificare, extinderea producției de energie regenerabilă și construirea rețelelor și interconectoarelor care ar putea aduce independență energetică reală, mai precizează Grabbe.
„Europenii, forțați să se maturizeze”
Turbulențele pe care SUA le-au declanșat la nivel global i-au forțat pe mulți europeni să se maturizeze. Europa a realizat, în sfârșit, că nu mai poate sta comod pe baza unor acorduri comerciale previzibile și nici nu se mai poate baza pe mecanismul său birocratic, celebru pentru lentoare, dar și pentru stabilitate, pentru a menține lucrurile în mișcare, spune Aliona Hlivco, fondatoare și CEO la „St. James’s Foreign Policy Group” și fost politician ucrainean.
Continentul s-a trezit la realitatea că trebuie să treacă de la ritmul și mentalitatea unui portavion - imens, greu, bogat în resurse și înaintând lent spre o destinație stabilită cu ani în urmă - la cea a unei drone maritime: rapidă, agilă, flexibilă și capabilă să lovească precis, exact unde și când este nevoie, afirmă Hlivco.
Această nouă agilitate nu se manifestă uniform pe întreg continentul, dar este clar în curs de apariție. Germania începe, în sfârșit - și pe bună dreptate - să își depășească paralizia postbelică și să își revendice rolul atât de putere economică, cât și de „flanc estic al NATO”.
Franța, de mult timp un susținător al „autonomiei strategice”, a găsit în cele din urmă spațiul politic necesar pentru a o pune în practică. Țările din nordul Europei - Scandinavia și statele baltice - conduc inovația în domeniul apărării, reînarmarea și dezvoltarea noii generații de descurajare, inclusiv prin rolul lor central în sprijinirea Ucrainei.
Tot ele au construit o punte solidă și sustenabilă cu Regatul Unit, prin Forța Expediționară Comună, menținând singura putere nucleară europeană, în afară de Franța, strâns conectată la continent după Brexit.
Forța militară ar putea deveni factorul decisiv care va stabili cine va conduce Europa în următorii 50 de ani. Din această perspectivă, Polonia se profilează rapid drept unul dintre cei mai puternici membri ai Uniunii Europene, afirmă Hlivco.
„Impact profund și contradictoriu asupra identității politice europene”
Dincolo de chestiunile legate de apărare, președinția Trump a avut un efect profund și contradictoriu asupra identității politice europene, spune Aleksandra Sojka, profesor de politică europeană la Universitatea Carlos III din Madrid.
Divergența administrației sale față de atașamentul tradițional al Europei pentru multilateralism, precum și față de pozițiile UE privind clima, comerțul și normele democratice, a energizat ambele tabere ale conflictului politic european.
Pe de o parte, partidele eurosceptice și populiste au fost încurajate, primind o validare externă pentru discursurile lor despre suveranitate națională și migrație. Pe de altă parte, s-a produs un efect de „strângere a rândurilor”, în care tot mai mulți europeni au ajuns să aprecieze realizările integrării europene și garanțiile oferite de democrațiile lor, consideră Sojka.
Încrederea în instituțiile UE a revenit la nivelurile de dinaintea crizelor recente, iar sprijinul pentru politicile comune ale Uniunii a atins un maxim istoric.
În esență, Donald Trump ar putea deveni, fără intenție, un catalizator al unității și autonomiei europene - chiar dacă, în același timp, amplifică diviziunile din interiorul societăților europene, mai remarcă ea.
Citește pe Antena3.ro
