x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: Polonia este "inima geografică a Europei"

Trump: Polonia este "inima geografică a Europei"

06 Iul 2017   •   14:47
Trump: Polonia este "inima geografică a Europei"

Polonia este inima geografică a Europei, dar, şi mai important, în poporul polonez vedem sufletul Europei, a declarat joi, la Varşovia, preşedintele american Donald Trump, informează CNN. 

'Naţiunea voastră este măreaţă pentru că spiritul vostru este măreţ şi spiritul vostru este puternic', a continuat Trump în cadrul discursului rostit în Piaţa Krasinksi din Varşovia, unde se află monumentul care aminteşte de revolta locuitorilor capitalei poloneze împotriva ocupaţiei naziste, monument care este şi un simbol al luptei Poloniei pentru independenţă. 

CNN notează că Trump are mulţi susţinători în Polonia şi adaugă faptul că preşedinţii republicani au fost atraşi de Polonia încă de când fostul lider de la Casa Albă, Ronald Reagan, a colaborat împreună cu papa Ioan Paul al II-lea, de origine poloneză, şi cu mişcarea Solidaritatea pentru a ajuta Polonia să treacă la un sistem politic democratic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Polonia donald trump