x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe În plin scandal, Trump conduce în fața lui DeSantis pentru a fi candidatul republican în 2024

În plin scandal, Trump conduce în fața lui DeSantis pentru a fi candidatul republican în 2024

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2023   •   09:45
În plin scandal, Trump conduce în fața lui DeSantis pentru a fi candidatul republican în 2024
Sursa foto: Hepta

Fostul preşedinte american Donald Trump menţine un avans semnificativ în raport cu guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, în potenţiala cursă pentru desemnarea candidatului Partidului Republican în scrutinul prezidenţial programat în SUA în 2024.

Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul Morning Consult şi citat de publicaţia The Hill, Donald Trump este creditat cu 56% din preferinţele electorale în rândul membrilor Partidului Republican, în timp ce Ron DeSantis, care nu şi-a anunţat deocamdată candidatura, este la nivelul de 23%.

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence este creditat cu 7% din intenţiile de vot în cursa internă republicană, Nikki Haley, fost ambasador american la ONU, este la nivelul de 4%, iar Liz Cheney, fostă membră a Camerei Reprezentanţilor, are o popularitate de 3%.

Potrivit sondajului, preşedintele Joseph Biden, membru al Partidului Democrat, are un avans de 1% în potenţiala cursă prezidenţială contra lui Donald Trump şi un avans de 2% în raport cu Ron DeSantis.

Preşedintele Biden a reafirmat, luni, intenţia de a candida în scrutinul prezidenţial din 2024, dar a precizat că anunţul formal privind candidatura nu va fi făcut deocamdată. "Intenţionez să candidez, dar deocamdată nu suntem pregătiţi să anunţăm" candidatura în mod formal, a declarat preşedintele Biden într-un interviu acordat postului NBC News. Conform unor surse politice de la Washington, principalii consilieri ai preşedintelui Biden se apropie de hotărârea lansării campaniei electorale. Anunţul a fost amânat din cauza unor factori politici precum situaţia concurenţilor din Partidul Democrat, cazul inculpării fostului preşedinte Donald Trump, potenţial adversar republican în scrutinul din 2024, şi disputele din Congres privind bugetul.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trump candidat republicani