x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tucia va controla o porţiune din Siria cu acordul SUA

Tucia va controla o porţiune din Siria cu acordul SUA

28 Iul 2015   •   12:40
Tucia va controla o porţiune din Siria cu acordul SUA

Turcia a primit acordul SUA de a crea o zonă tampon pe teritoriul Siriei, de unde militanţii Statului Islamic vor fi izgoniţi şi care va servi ca zonă de refugiu pentru refugiaţi, precum şi ca bază de antrenament pentru Armata Siriană Liberă. În schimb, SUA vor putea folosi bazele turceşti în lupta cu Statul Islamic.

Crearea unei zone tampon este o cerinţă mai veche a Turciei, nemulţumită de faptul că teroriştii Statului Islamic acţionează prea aproape de graniţa sa. Zona tampon se va întinde 110 kilometri de-a lungul forntierei Turciei cu Siria, de la oraşul Jarabulus până la oraşul Marea. Lăţimea fâşiei va fi de 65 de kilometri, de la graniţa Turciei până la periferia oraşului Alepo. În viitorul apropiat, SUA şi Turcia vor executa raiduri aeriene pentru a alunga forţele Statului Islamic din viitoarea zonă tampon. Acordul preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu va fi cerut, zona fiind, oricum, scăpată de sub controlul guvernului de la Damasc. De asemenea, teritoriul va fi supus restricţiilor de zbor. Potrivit oficialilor SUA, un plan încă în construcţie prevede stabilirea în această zonă a forţelor revoluţionare "moderate" siriene, care vor fi antrenate de armata americană. La rândul ei, Tucia vrea să construiască aici tabere pentru a caza refugiaţii sirieni care au fugit din calea războiului civil care macină ţara. Se estimează că peste 1,7 milioane de refugiaţi sirieni sunt au trecut graniţa Turciei până în prezent. Multe voci, însă, spun că înţelegerea dintre Turcia şi SUA, care le permite americanilor să atace mult mai eficient forţele Statului Islamic, va încuraja guvernul de la Ankara să atace şi vechii săi inamici, kurzii din Siria şi Irak. “Devine tot mai clar că mişcările de politică externă ale guvernului turc au drept scop suprimarea kurzilor sub umbrela războiului împotriva terorismului", scrie analistul turc Nuray Mert, în cotidianul Hurriyet.

Citat: "Când nordul Siriei va fi eliberat de ameninţarea Statului Islamic, o zonă sigură se va forma în mod natural. Am susţinut mereu crearea unei zone sigure. Refugiaţii pot fi cazaţi în această zonă", Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul turc de Externe.

Explicaţie foto: Avioanele de vânătoare turceşti au bombardat, săptămâna trecută, poziţiile Statului Islamic din Siria şi pe cele ale militanţilor kurzi din nordul Irakului drept răspuns la atentatele comise recent în Turcia, soldate cu zeci de morţi.

 

×