x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia / Diplomat albanez arestat pentru trafic de droguri

Turcia / Diplomat albanez arestat pentru trafic de droguri

08 Mai 2009   •   00:00

Agim Haxhia, secretar doi al Ambasadei Albaniei la Skopje (Macedonia), a fost arestat în apropiere de Istanbul pentru trafic de droguri, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe, citat de AFP. Agim fusese surprins sâmbăta trecută de poliţia turcă într-o operaţiune în care doar negocierea putea avea tangenţă cu diplomaţia şi a fost condus la închisoarea Maltepe din Istanbul, sub acuzaţia de trafic de droguri.



Haxhia şi-a pierdut imunitatea diplomatică şi va trebui să răspundă pentru faptele sale în faţa justiţiei turce "conform legislaţiei acestei ţări", a indicat ministerul albanez. Potrivit unor surse concordante, citate de Agerpres, în momentul arestării Agim Haxhia avea asupra lui 65 kg de heroină disimulată în maşina sa, protejată de o placă diplomatică albaneză. El intrase în Turcia traversând frontierele Macedoniei şi Bulgariei fără să-şi facă griji din cauza poliţiei acestor două ţări, au confirmat surse poliţieneşti albaneze.

×
Subiecte în articol: externe