x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia. Starea de urgenţă a fost prelungită

Turcia. Starea de urgenţă a fost prelungită

11 Oct 2016   •   21:50
Turcia. Starea de urgenţă a fost prelungită

Parlamentul turc a votat marţi pentru prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă decretate după lovitura de stat eşuată din luna iulie, fiind avizată astfel solicitarea Consiliului de Securitate turc, ce reuneşte guvernul şi forţele armate, transmite agenţia Anadolu, citată de EFE.

Starea de urgenţă care este acum în vigoare urma să expire pe 19 octombrie. Votul de parlament a urmat unei dezbateri scurte şi nu a pus probleme, având în vedere majoritatea confortabilă a partidului Justiţie şi Dezvoltare (AKP), formaţiunea preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Acesta din urmă a declarat că s-ar putea impune prelungirea stării de urgenţă pentru un an întreg, astfel încât să se poată desfăşura acţiunile împotriva reţelei clericului musulman Fethullah Gulen, care trăieşte autoexilat în SUA şi este considerat de autorităţile de la Ankara artizanul puciului eşuat.

Partidul social-democrat CHP, cel mai mare din opoziţie, precum şi cel prokurd, HDP, se opun deschis stării de urgenţă, estimând că această măsură este un fel de cec în alb dat guvernului pentru a se 'răzbuna' împotriva adversarilor săi prin măsuri la limita legalităţii.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: turcia prelungire stare de urgenta erdogan