x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turistă ucisă într-un parc natural din Africa de Sud, de o leoaică

Turistă ucisă într-un parc natural din Africa de Sud, de o leoaică

02 Iun 2015   •   16:14
 Turistă ucisă într-un parc natural din Africa de Sud, de o leoaică
Sursa foto: pixabay.com

O tânără turistă americană, în vârstă de 22 de ani, care vizita un parc natural privat în apropiere de Johannesburg, a fost ucisă luni de o leoaică, în timp ce se deplasa cu maşina cu fereastra deschisă. Ghidul care o însoţea a fost şi el rănit grav, informează AFP.

Animalul va fi plasat într-un spaţiu izolat, dar parcul va rămâne deschis publicului, a informat marţi conducerea parcului citată de AFP.

Este vorba de o femelă care "va fi închisă în cuşcă pe timpul nopţii în timp ce zona în care a avut loc tragedia va rămâne închisă publicului cât timp va dura ancheta", a declarat directorul pentru activităţi al parcului, Scott Simpson, chestionat de AFP în legătură cu faptul dacă animalul va fi eutanasiat.

"Leoaica va fi transferată apoi într-o instalaţie separată, care nu va fi deschisă publicului, pentru a fi prudenţi", a precizat el. Poliţia sud-africană a deschis o anchetă după această dramă pusă pe seama neglijenţei responsabililor parcului.

Victima, al cărei nume nu a fost dezvăluit din respect pentru familie, vizita habitatul leilor cu maşina, având geamul coborât, potrivit responsabililor parcului. Deşi vizitatorii pot admira animalele în libertate, vizitând parcul cu maşina, ei sunt atenţionaţi să nu coboare sub nicio formă geamurile.

"Dacă oamenii ar înţelege că trebuie să respecte regulile, totul ar fi fost bine", a explicat Scott Simpson. "Este regretabil că a trebuit să se întâmple un asemenea accident pentru ca ei să înţeleagă", a conchis Simpson.

În luna martie, o turistă din Australia a fost, de asemenea, rănită de un leu în timp ce rula cu geamurile deschise, iar două zile mai târziu, un adolescent de 13 ani a fost atacat de un ghepard.

Parcul adăposteşte 85 de lei, inclusiv specimene de lei albi destul de rare, de care turiştii se pot apropia la bordul vehiculelor pentru a vedea cum se hrănesc, cum dorm şi alte obiceiuri de comportamen

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: leoaica turista parc natural africa de sus